Războiul din Ucraina a intrat joi, 12 noiembrie 2026, în a 1722-a zi. Rușii au atacat capitala Ucrainei, Kiev, cu rachete balistice la doar câteva ore după încheierea discuțiilor de pace de la Abu Dhabi. Explozii puternice s-au auzit în mai multe zone ale orașului. Nu se știe încă dacă sunt victime. Atacul cu rachete balistice a fost declanșat la câteva ore după încheierea celei de-a doua runde a negocierilor de pace mediate de SUA la Abu Dhabi, potrivit The Kyiv Independent. Explozii puternice au zguduit Kievul în jurul orei locale 1:00. Cu doar câteva minute înainte, Forțele Aeriene ale Ucrainei au avertizat despre rachetele care se îndreptau spre regiune. Martorii au relatat o nouă serie de explozii în partea de nord-vest a orașului la 30 de minute distanță. Atacurile asupra orașului continuă la momentul redactării; nu există detalii despre ținte, pagube sau victime.
În ultimele săptămâni, Rusia a lovit în mod repetat Kievul și alte orașe ucrainene, vizând infrastructura energetică și de transport. Ucraina a atacat Rusia în timpul negocierilor. Atacul asupra Kievului poate fi considerat un răspuns la loviturile date de ucraineni în ultimele zile. Chiar când se negocia pacea la Abu Dhabi, drone lansate de Ucraina au atacat a doua cea mai mare rafinărie de petrol din Rusia, situate la Kinef, în regiunea Leningrad, unde au fost raportate explozii și incendii, atacul durând mai mult de două ore. Miercuri dimineață, dronele ucrainene au lovit și Portul Ust-Luga, din regiunea Leningrad, țintind cinci rezervoare de petrol (volum total de 150.000 de metri cubi), o unitate de hidrocracare, una de răcire cu aer și o stație de pompare.