În discuțiile publice despre burnout, soluțiile predominante se orientează către individ, sugerând că angajații ar trebui să își gestioneze mai eficient timpul, să învețe să spună „nu” sau să dezvolte o reziliență personală mai mare. Totuși, experții subliniază că aceste măsuri individuale au un impact limitat atunci când mediul profesional este marcat de tensiuni constante, conflicte nerezolvate și presiuni sistematice. Epuizarea profesională trebuie înțeleasă nu doar ca o stare individuală, ci ca un rezultat al dinamica relațiilor, atât la locul de muncă, cât și în viața personală.
Domnica Petrovai, psiholog clinician, psihoterapeut și fondatoare a Mind Education, a argumentat în cadrul evenimentului Mind Your Business 2026 că este eronat să se plaseze o presiune excesivă pe responsabilitatea individului de a deveni „mai rezilient”. Conform acesteia, reziliența este un fenomen colectiv, nu individual. Experiența sa cu organizațiile arată că burnout-ul este alimentat de trei zone principale, printre care se numără stressul relațional care apare atunci când angajații nu se simt în siguranță sau evită conversațiile dificile, adoptând comportamente pasiv-agresive.
Antreprenorii și managerii se află adesea în centrul acestei dinamici, simțindu-se responsabili pentru bunăstarea echipei. Psihoterapeuta a explicat faptul că, deși o relație de cuplu satisfăcătoare poate atenua dificultățile profesionale, ea nu poate contrabalansa un mediu de lucru nesănătos: „Nu ai cum să fii bine, chiar dacă ai o relație extraordinară cu partenerul, într-un mediu care nu este bine”. De asemenea, analogia cu dinamica familială din companii – unde o parte își asumă totul și cealaltă nu este încurajată la maturitate – este identificată ca o sursă majoră de conflict și epuizare.
Gelu Duminică, sociolog și profesor asociat la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București, a adăugat dimensiunea responsabilității personale și a mecanismelor socio-psihologice. El subliniază că termenul de „burnout” este adesea folosit impropriu pentru a descrie oboseală cronică, nefericire sau depresie, fără a analiza cauzele profunde, precum nevoia de validare învățată din copilărie prin comparație și performanță condiționată. „Omul este un animal relațional”, a declarat Duminică, insistând că viețile personală și profesională sunt interconectate și nu pot fi tratate separat.
Ambele experte propun o abordare holistă: companiile trebuie să identifice și să elimine sursele concrete de stres organizatoric. Exemplul invocat de Gelu Duminică vizează suportul pentru părinții care se întorc la lucru, inclusiv prin crearea de facilități de îngrijire a copiilor în apropierea locului de muncă, reducând astfel anxietatea legată de supravegherea copiilor. Aceste măsuri structurale, împreună cu îmbunătățirea comunicării și delegarea responsibility-ului, sunt considerate esențiale pentru o reziliență durabilă.
Pe plan personal, Gelu Duminică a împărtășit propria sa transformare după o boală gravă și divorț, stabilind limite clare (program de lucru redus, de la ora 10 la 16) și înțelegând necesitatea de a delega și a avea încredere în echipă, de la rolul de controlor la cel de mentor. Domnica Petrovai completează ideea prin importanța construirii unei vieți care să aibă sens dincolo de carieră. Astfel, succesul organizațional nu mai depinde de disponibilitatea permanentă a fondatorului, ci de relații de încredere, delegare și responsabilități împărțite.