ACTUALIZARE Camera Deputaților aprobă simplificare proceduri pentru extinderea rețelelor de gaze
Deputații au adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, un proiect de lege care introduce noi reguli pentru investițiile în infrastructura de gaze naturale, modificând procedurile de autorizare a lucrărilor.
Actul normativ menține drepturile proprietarilor de terenuri sau imobile destinate lucrărilor de gazare; aceștia vor continua să beneficieze de indemnizațiile și despăgubirile prevăzute de legislație.
O modificare importantă permite redistribuirea sumelor economisite în proiectele de extindere și modernizare a rețelelor, finanțate prin Fondul pentru Mediu. Banii vor fi direcționați către alte lucrări în desfășurare care necesită fonduri suplimentare, măsură ce va ajuta autoritățile locale și comunitățile care așteaptă finalizarea investițiilor.
Deputata PSD Simona Bucura-Oprescu a subliniat necesitatea transformării proiectelor de pe hârtie în „investiții funcționale, infrastructură modernă și beneficii concrete pentru români”. Ea a explicat că simplificarea procedurilor și utilizarea avizelor existente vor permite proiectelor să avanseze rapid, fără blocaje administrative.
Legea modifică și completează Legea nr. 185/2016 privind proiectele de importanță națională în domeniul gazelor. Modificările vizează și accelerarea investițiilor în infrastructura de transport și înmagazinare; România deține o capacitate de stocare a gazelor de aproximativ 3,2 miliarde de metri cubi.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, o lege care modifică regulile privind investițiile în rețelele de gaze naturale din România. Actul normativ introduce simplificări ale procedurilor de autorizare, permitând utilizarea în continuare a documentațiilor și avizelor existente pentru proiectele în fază de avizare, conform prevederilor legale.
Potrivit deputatei PSD Simona Bucura-Oprescu, măsurile vizează accelerarea finalizării investițiilor pentru gospodăriile care nu sunt încă racordate la rețea. „Sunt simplificate anumite proceduri de autorizare, iar documentațiile și avizele existente pot fi utilizate în continuare în condițiile prevăzute de lege. Astfel, proiectele pot avansa mai repede, fără blocaje administrative inutile”, a explicat social-democrata.
O modificare importantă permte redistribuirea sumelor economisite în cadrul proiectelor de extindere și modernizare a rețelelor de gaze, finanțate prin Fondul pentru Mediu. Sumele astfel acumulate pot fi direcționate către alte lucrări aflate în desfășurare care necesită finanțare suplimentară. „Nu este suficient să avem proiecte pe hârtie. Important este să le transformăm în investiții funcționale, în infrastructură modernă și în beneficii concrete pentru români!”, a subliniat Simona Bucura-Oprescu.
Legea modifică și completează Legea nr. 185/2016 privind implementarea proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale. Pe lângă extinderea rețelelor, actul normativ vizează și accelerarea investițiilor în infrastructura de transport și înmagazinare. România deține o capacitate de înmagazinare a gazelor naturale de aproximativ 3,2 miliarde de metri cubi.