O decizie a Curții de Apel din Carolina de Nord, emisă pe 4 noiembrie 2026, a validat evaluarea Bitcoin-ului și majoritatea deciziilor privind împărțirea patrimoniului într-un divorț între Alexandra și Tyler Warber, dar a anulat ordonanțele prin care soțul era obligat să își plătească fosta soție cheltuielile judiciare și factura contabilului.
Instanța de apel a respins contestația lui Tyler Warber privind corectitudinea ordinului judicial revizuit, acceptând explicarea judecătorului conform căruia semnarea anterioară a unui document inițial fusese o eroare accidentală, având în vedere că procesul de divorț a implicat și custodie comună pentru cei doi copii ai cuplului.
Curtea de apel a validat evaluarea a trei Bitcoin-uri la 60.000 de dolari fiecare (total 180.000 de dolari) la data despărțirii, precum și a activelor digitale suplimentare (conturi, portofele digitale), estimate de un contabil forensic la 206.195,89 de dolari. Tyler Warber nu a avut un expert propriu sau o contra-evaluare pentru a contesta aceste cifre.
Curtea a acceptat estimarea de 1.800 de dolari a colecției de cărți Pokémon, validând mărturia soției cu privire la valoarea acestora. Soțul a contestat lipsa dovezilor concrete, neprezentând nicio dovadă proprie privind valoarea reală a jocurilor.
Disputa privind datoria auto (2019 Jeep Compass) a fost rezolvată în favoarea soției. Instanța a refuzat să includă datoria de aproximativ 20.000-32.000 de dolari susținută de Tyler în divizarea patrimoniului, deoarece acesta nu a furnizat documente privind creditorul, rata dobânzii sau dovezi că împrumutul a fost folosit pentru beneficiul comun.
Divizarea inegală a patrimoniului marital a fost validată. Curtea a constatat faptul că instanța de primă instanță a luat în considerare cele 12 factori legali și că șapte dintre Justificau acordarea unei cote mai mari Alexandrei Warber.
Curtea de Apel a anulat ordonanța prin care Tyler Warber trebuia să plătească 15.261,40 de dolari din taxele de avocat ale fostei sale soții și factura contabilului. Instanța a considerat că instanța inferioară nu a argumentat suficient necesitatea acestei obligații și nu a justificat raționalitatea costurilor, trimițând dosarul privind aceste cheltuieli spre reexaminare.