O cercetare amplă efectuată la Universitatea din Vestul Angliei (UWE Bristol) a decodificat mecanismele din spatele reputației satului Pluckley, din comitatul Kent, cunoscut de peste 70 de ani drept „satul cel mai bântuit din Anglia”. Studiul, condus de Dr. Simon Moreton, profesor asociat în economii creative, folosește arhive și documente istorice pentru a distinge între faptele reale și construcțiile narative care au definit identitatea spirituală a localității.
Rezultatele, publicate în revista internațională *Folklore* (Volumul 136, Ediția 1, 2025), arată că reputația satului nu provine dintr-un singur fenomen paranormal, ci este rezultatul activității focalizate a lui Frederick Sanders (1908-1996), un istoric local și pasionat de paranormal. Sanders a fost primul care a etichetat satul ca fiind „cel mai bântuit din Anglia” într-un articol din ziarul *Kentish Express* din 1950, enumerând zece entități spectrale. Deși Sanders a documentat povești preluarea din surse locale, el a adesea embellished detaliile sau a contradice alte relatări, consolidând mitul treptat.
Dr. Moreton a identificat rădăcinile reale ale mai multor legende. „Doamna cu salata de apă” (Watercress Woman), de exemplu, se bazează pe moartea tragică a lui Sarah Sharp în august 1911, care a murit în urma incendiului provocat accidental de pipa de tutun, iar nu pe o manifestare magică. Asemănător, „Domnul Strigător din Groapa de Argilă” corespunde morții lui Richard Bridgland la un carier din 1899, iar „Matezul Spânzurat” (care bântuie Dicky Buss's Lane) este, în realitate, Henry Edgar Martin, un fabricant de hârtie care s-a sinucis în 1919. Confuzia numelui cu Harry Martin, un învățător din Smarden care a murit în 1923, a fost perpetuată de Saunders și de subsequenta preluare a informației.
O componentă crucială a invenției mitologice satului a fost contribuită de actorul și prezentatorul de radio Desmond Carrington. În 1962, pentru suplimentul de Crăciun al revistei *TV Times*, Carrington a fabricat trei povești distincte: căruțul fantomatic și caii spectrali, „Maestrul Benedictin” (Monk of Greystones) și activitatea poltergeist din casa denumită Surrenden Dering. Aceste narațiuni, nesusținute de izvoare istorice, au fost integrate ulterior în literatura de specialitate.
Studiul subliniază că popularitatea satului a crescut constant începând cu anii 1960, atunci când poveștile au început să fie incluse în cărți despre fenomene paranormale. Recunoașterea oficială a venit abia în 1989, când satul a primit o mențiune – dar nu și o premiere – în cartea *Guinness World Records*. Dr. Simon Moreton a observat că aceste transformări ilustrează modul în care rumoarea locală poate remodela identitatea unui loc, transformând tragedii reale și confuzii biografice în atractii turistice, menținând totodată vie legătura cu suferința umană originară din spatele legendelor.