Cum arată enclavele sărăciei înființate din calcule electorale în 2004 și reacția localnicilor la proiectul de comasare după două decenii de exod

Comune precum Adășeni și Dimăcheni din Botoșani, create în 2004 din calcule electorale, sunt astăzi teritorii fantomă cu depopulare și lipsă de servicii, iar locuitorii au păreri împărțite despre revenirea la comunele-mamă prin reforma PSD.

Cum arată enclavele sărăciei înființate din calcule electorale în 2004 și reacția localnicilor la proiectul de comasare după două decenii de exod

Valul de comune înființate în 2004 a transformat multe comunități rurale în adevărate enclave ale sărăciei, teritorii fantomă din care tinerii au plecat văzând cu ochii. În 2004, în România apăreau peste 200 de comune și orașe noi, în urma unei serii de legi adoptate de Parlament în primăvara acelui an, cea mai amplă fiind Legea nr. 84/2004. În realitate, multe dintre noile comune au luat naștere din calcule electorale. În loc de prosperitate, fragmentarea marilor comune a creat, în multe cazuri, adevărate tărâmuri ale sărăciei lucii, în care singurele locuri de muncă erau la primărie. Astăzi, multe dintre aceste comune sunt teritorii fantomă din care tinerii au plecat pe capete. Acum, după 22 de ani, PSD lucrează la un nou proiect de reformă administrativ-teritorială a României, coordonat de europarlamentarul și vicepreședintele PSD Dragoș Benea. Printre comunele care ar urma, cel mai probabil, să fie comasate se numără două dintre cele mai sărace din România: Adășeni și Dimăcheni, ambele din județul Botoșani. Pe hârtie, comuna Adășeni are în jur de 1.300 de locuitori, potrivit recensământului din 2021. Adășeni și Zoițani, cele două sate ale comunei, au făcut parte până în 2004 din comuna Avrămeni, o unitate administrativ-teritorială vecină și mult mai mare. Odată ajuns în Adășeni, te izbește pustietatea locului. Vis-a-vis de primărie se află un cămin cultural proaspăt renovat, dar care pare în mare parte nefolosit. După înființarea comunei, în 2004, tinerii au mai rămas cel mult doi ani. „Care tineri? Copii nu mai sunt! Ia du-te și întreabă-l pe popă la biserică, câte botezuri o avut? Și cimitirul îi plin de bătrâni. Casele părăsite sunt peste tot. Pe drumul de la centru, pe partea de la vale, sunt la rând”, spune un sătean pe care l-am întâlnit lângă terenul de sport, sau ce a mai rămas din el. Ceva mai încolo, un mic fermier confirmă aceeași realitate: Adășeniul moare încet, dar sigur. Când le-am spus că se pregătește o reorganizare administrativă prin care comune ca a lor ar urma să fie comasate, majoritatea localnicilor au ridicat din umeri. „Ori îi la Adășeni, ori în altă parte, tot aceleași probleme le avem. Credeți că vin acasă tinerii că se alipește la Avrămeni? Le dă cineva de muncă, le bagă cineva bani în buzunar? Înainte aparțineam de comuna Avrămeni. Dumnezeu știe de ce ne-o făcut comună”, spune un sătean. Altul e și mai indiferent și spune că, oricum, nu erau condiții de comună. Sunt însă și cei care nu văd cu ochi buni comasarea. La 26 de kilometri de Adășeni se află Dimăcheni, comuna geamănă în ce privește sărăcia, lipsa locurilor de muncă și condițiile de trai. Teoretic, comuna mai are 1.338 de locuitori. În Dimăcheni, ulițele sunt în mare parte pustii. O parte dintre localnici sunt de acord cu comasarea. Același lucru ni l-a spus și o săteancă ce căra apă cu gălețile de la o fântână din apropiere: „Sincer, nu-mi pasă dacă se comasează. Nu mă afectează că nu va mai fi primărie aici. Doar când plătesc impozitul merg, altă treabă n-am la primărie. Dispensar nu este, altceva nu este. Mă duc, plătesc dările la stat și încolo «bună ziua și la revedere». Mulți oameni în vârstă... toate casele sunt pustii, nici nu trebuia să fie comună asta.” Săteanul de la gard ne-a povestit și culisele transformării Dimăcheniului în comună. Dimăcheniul a fost dintotdeauna sărac și cu o populație redusă.

Mai ales în mediul rural, din comune mari și prospere au fost „rupte” câteva sate, de obicei cele mai sărace, și grupate în noi unități administrativ-teritoriale. 2004 a fost an cu alegeri locale, parlamentare și prezidențiale. Înființarea de noi comune a creat sute de funcții noi în administrația locală, iar liderii locali mulțumiți și-au oferit, la rândul lor, sprijinul politicienilor de la centru. Restul localnicilor au rămas departe de condițiile promise și de lumea modernă care se ridica în jurul lor, în niște enclave aproape medievale în plină eră digitală, fără cele mai elementare servicii și utilități. Au rămas doar câteva sute de oameni: bătrâni bolnavi și cei care nu au reușit să iasă din cercul vicios al sărăciei. Printre altele, se are în vedere comasarea comunelor cu mai puțin de 3.000 sau chiar 5.000 de locuitori. Cu alte cuvinte, locuitorii acestor enclave ale sărăciei ar urma să revină la comunele-mamă, după două decenii. Între ele sunt 26 de kilometri: una e spre malurile Prutului, cealaltă spre Dorohoi. Cele două comunități au însă în comun sărăcia și depopularea. În realitate, spun localnicii, în cele două sate ale comunei abia dacă mai sunt 700 de oameni. Este o comunitate fantomă, aflată, cum ne-a spus un localnic, „acolo unde o înțărcat mutu iapa!”. De altfel, la Adășeni ajungi prin Avrămeni, pe un drum la stânga pe care, cel mai probabil, îl vei rata dacă nu ești atent, chiar și cu ochii pe GPS. Din când în când mai apare câte un om pe uliță, de obicei trecut de 60-70 de ani. Dacă te uiți peste porți, mai vezi, foarte rar, și câte o femeie tânără cu doi-trei copii. Mai sunt fermierii, pe care îi recunoști după camionete sau după mașinile ceva mai arătoase, de obicei 4x4. În rest, pustietate și sărăcie. Lângă el, un cabinet medical frumos, dotat cu tot ce trebuie, dar cu lacătul pe ușă. Când au văzut că singura schimbare e un număr mai mare de bugetari, mulți dintre cei în putere au plecat unde au văzut cu ochii și nu s-au mai întors. Nici nu aveau de ce: locuri de muncă nu există, iar condițiile de trai sunt ca pe vremea bunicilor. „Cam îs plecați majoritatea, nu prea sunt tineri. Majoritatea o rămas în vârstă. Tinerii nu se întorc pentru că este greu traiul, nu mai au unde lucra. Și nici nu au condiții aici. Mai fac ei o căsuță unii, revin că-i aduc amintirile, așa în vacanță, dar pleacă înapoi. Cum să pleci, bre, de la autostradă, locuri de muncă, gaz, canalizare și să vii în noroaie? Ce să faci? Aici distracția îi televizorul, o vorbă pe după gard și trei beri la crâșmă”, spune omul. Până în 2004 făceau parte din comuna Avrămeni și nici astăzi nu au înțeles de ce au devenit comună separată. „Și la Suceava poate s-o ducă, că eu tot banii aceia îi dau. Noi, în loc să trăim bine, că suntem în secolul XXI, cică am evoluat, plătim taxe și impozite și tot săraci am rămas”, spune botoșăneanul. Vecinul micului fermier spune că bătrânilor le va fi greu să ajungă la primăria comunei mai mari: pentru o banală hârtie vor trebui să bată și câte 10 kilometri. Și dacă au nevoie de poliție, distanța e la fel de mare. Dimăcheniul a devenit cunoscut mai degrabă prin întâmplări tragicomice. În 2017, de pildă, fostul primar anunța că închide primăria pentru că nu are bani de salarii, deși salariul mediu era de 6.000 de lei [verificați], într-o comună în care sărăcia era la tot pasul. În realitate, spun sătenii, sunt mult mai puțini. Aceeași „rețetă” a sărăciei ca la Adășeni: lipsa locurilor de muncă i-a făcut pe tineri să plece în străinătate, unii pentru totdeauna. Dacă te apropii de garduri, mai vezi câte un bătrân sau câte un om trecut de 45 de ani trebăluind prin curte. În primul rând, spun ei, s-ar face economie la buget cu salariile funcționarilor și ale aleșilor locali. Mulți consideră că o primărie proprie nu se justifică. Până în 2004, Dimăcheni a fost sat al comunei vecine Corlăteni, care și astăzi e mai mare și mai prosperă. Iar în județul Botoșani sunt multe comune care nu îndeplinesc pragul de 3.000 de locuitori din noul proiect de reorganizare administrativă.

Drumul până în satul reședință de comună e o adevărată încercare, și pentru mașină, și pentru șofer, care se strecoară printre gropi și crăpături în asfalt. Niciun medic de familie nu a venit să lucreze la Adășeni. Din fericire, există un asistent medical comunitar dedicat, care strânge rețetele bătrânilor și le duce în comuna vecină sau chiar la Botoșani, la 50 de kilometri. Tot în apropiere funcționează și un Centru de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, administrat de DGASPC Botoșani. „Pentru bătrâni o să fie greu. Pentru noi, care mai avem mașini și ne putem deplasa, nu o să fie greu, dar pentru cei în vârstă, care au nevoie de o hârtie de la primărie, de poliție, de servicii sociale...”, spune vecinul. Dimăcheniul a mai ajuns în atenția presei pentru că școala nu avea nici gard, situație între timp rezolvată, nici utilități. În comună au rămas vârstnicii și cei câțiva care nu s-au putut desprinde de locurile natale. Cei mai mulți localnici se adună la o răscruce de drumuri, unde funcționează o crâșmă și un magazin, într-o clădire din perioada comunistă. Peste drum sunt o biserică îngrijită, o casă interbelică dărăpănată și aleea spre primărie. „Pe mine nu mă încălzăște cu nimica și mâine să o desființeze comuna! Și așa stau 1.000 și ceva aicea la primărie, în «Țara Paielor», și-și iau salariul degeaba. S-ar face economie mare, domn’e! Nu sunt condiții aici, îi sărăcie lucie, casele îs pustii, numai bătrâni”, spune un sătean în vârstă, pe care l-am găsit povestind la gard cu un vecin. „Pe vremea aceea, viceprimarul acolo la Corlăteni o fost de la noi din sat. Primarul, însă, era originar din Corlăteni. Și primarul de la Corlăteni, ca să scape de ăsta, i-a făcut primărie aici, la Dimăcheni”, povestește localnicul.

În rest, lipsește aproape tot ce ar trebui să existe: nu e canalizare, nu e gaz metan, iar multe ulițe nu sunt asfaltate. De-o parte și de alta a ulițelor pline de noroi sunt multe case abandonate, pe care nici moștenitorii nu s-au grăbit să le revendice. Școala este renovată. Nu există însă cabinet medical sau alte servicii pentru o populație îmbătrânită.

Surse:
Categorii:
Entități:
Etichete: