Cum se împart datoriile și bunurile la divorț: Ce prevede Codul civil român

Legea română distinge între bunurile proprii (moșteniri, donații) și cele comune. Partajul datoriilor depinde de scopul creditului, iar munca în gospodărie este recunoscută ca contribuție la averea comună.

Cum se împart datoriile și bunurile la divorț: Ce prevede Codul civil român

În România, regimul patrimonial al soților stabilește criteriile pentru împărțirea averii în cazul divorțului. În lipsa unei convenții matrimoniale, soții intră automat sub regimul comunității legale, conform căruia bunurile dobândite pe durata căsătoriei devin proprietate comună în devălmășie. Totuși, anumite categorii de active rămân exclusiv ale unui singur soț, protejate de prevederile Codului civil.

Potrivit articolului 340 din Codul civil, bunurile proprii ale fiecărui soț includ cele obținute prin moștenire sau donație, indiferent dacă au fost primite înainte sau în timpul căsătoriei. Aceste bunuri își păstrează caracterul individual și nu intră în masa comună, cu excepția cazului în care donorul sau testatorul a specificat explicit că ele trebuie să fie comune. De asemenea, bunurile de uz personal, echipamentele profesionale necesare exercitării unei meserii și drepturile patrimoniale asupra creațiilor intelectuale rămân proprietate privată.

Un principiu cheie în dreptul familial este al subrogației reale. Astfel, dacă un soț vinde un bun propriu (de exemplu, un apartament moștenit) și folosește banii pentru a cumpăra o altă proprietate, noul bun poate fi considerat tot bun propriu, cu condiția ca proveniența fondurilor să fie dovedită clar. La fel, veniturile generate de bunurile proprii (fructele) au, în general, caracter propriu.

Dimpotrivă, potrivit articolului 339 din Codul civil, tot ceea ce soții dobândesc pe durata comunității legale devine bun comun. Aceasta include salariile, economiile rezultate din acestea, locuințele și vehiculele cumpărate în timpul căsătoriei, chiar dacă actele sunt întocmite pe numele unui singur partener. Titularul nominal al unui cont bancar nu deține exclusiv suma acestuia dacă banii provind din venituri acumulate în timpul căsătoriei.

Împărțirea datoriilor urmează o logică similară. Creditele contractate pentru nevoile gospodăriei sau pentru achiziția bunurilor comune sunt considerate obligații conjugale. Un împrumut personal luat de unul dintre soți nu devine automat comun; decizia instanței depinde de demonstrarea faptului că banii au fost utilizați pentru interesele familiei. Chiar și după divorț, contractele de credit semnate de ambii soți rămân valabile față de bancă, debitorii rămânând responsabili solidar până la modificarea acordului cu creditorul.

La stabilirea cotelor de partaj, instanța ține cont nu doar de contribuția financiară, ci și de munca depusă în gospodărie și la creșterea copiilor. Articolul 326 din Codul civil recunoaște aceste activități ca fiind o contribuție esențială la cheltuielile căsniciei, permițând unui părinte care a rămas acasă să revendice o cotă din bunurile comune, chiar dacă nu a avut venituri salariale directe.

Surse:
Categorii:
Entități:
Etichete: