Gadi Eisenkot a primit prima oportunitate de a forma guvernul și de a deveni prim-ministru al Israelului, deși partidul său și aliații săi electorali nu au obținut cea mai mare parte a mandatelor în alegerile din 27 octombrie. Președintele Isaac Herzog i-a încredințat această sarcină după ce a concluzionat că fostul șef al armatei avea cele mai bune șanse de a reuniona o coaliție capabilă să depășească un vot de încredere în Knesset, Parlamentul israelian.
Niciun partid nu a reușit vreodată să obțină o majoritate absolută în alegerile israeliene, astfel încât cel care aspiră la funcția de prim-ministru trebuie să negocieze cu alte forțe politice pentru a crea o coaliție stabilă. Diviziunile politice profunde din ultimii ani au făcut ca această misiune să fie cu atât mai dificilă. Dacă Eisenkot va eșua, actualul prim-ministru Benjamin Netanyahu ar putea primi a doua oportunitate de a forma un guvern. În cazul în care niciunul nu va reuși, Israelul ar putea organiza noi alegeri.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu și-a pierdut majoritatea parlamentară în ultimele alegeri, după patru ani la conducerea statului, lăsând principala sa rivală, Gadi Eisenkot, cu sarcina de a-l înlocui la palatul premierului. Deși Eisenkot controlează oficial 67 de scaune din cele 120 ale Knessetului, coaliția sa este compusă din șase partide cu orientări ideologice variate, de la dreapta politică la partide arabe, ceea ce impune o negociere complexă pentru formarea guvernului. În contrast, blocul lui Netanyahu a scăzut de la 53 de mandate înaintea scrutinului la doar 46, rămânând departe de cele 61 de voturi necesare pentru o majoritate stabilă, după ce United Torah Judaism, o partide ultraortodoxă tradițional aliată, și-a retras sprijinul.
Strategia lui Eisenkot prevede formarea unui „guvern de urgență național” minoritar, alcătuit din patru partide de opoziție evreiești (Yashar, Together, Yisrael Beiteinu și Democratii) care dețin împreună 48 de mandate, garantându-și supraviețuirea prin sprijinul external al partidelor arabe în schimbul unor concesii, fără ca acestea să intre în guvernalement. Obstacolul principal al acestui plan este Avigdor Liberman, care refuză cooperarea cu partidele arabe și promovează o coaliție de 61 de mandate care să includă partidele ultraortodoxe, excludând totodată arabil din guvern, o abordare care intră în conflict cu promisiunea oposiției privind abolirea scutirii militare pentru evreii ultraortodocși.