Recuperarea funcțională nu se rezumă la ameliorarea durerii sau la refacerea mobilității unei articulații. Obiectivul medicinei fizice și de reabilitare este mult mai amplu: redobândirea independenței, reluarea activităților cotidiene și îmbunătățirea calității vieții pacientului. De la durerile persistente și dificultățile de mers până la recuperarea după un accident vascular cerebral sau gestionarea bolilor neurologice progresive, intervenția precoce și programele personalizate pot face o diferență importantă.
Dr. Andreea Ioana Bîlici, medic rezident Medicină Fizică și de Reabilitare, Spitalul Universitar de Urgență Elias, explică în interviul acordat platformei MedicalManager de ce evaluarea funcțională nu trebuie amânată până la apariția unei dizabilități, cum se construiește un program individualizat de recuperare și de ce succesul terapeutic trebuie măsurat prin ceea ce pacientul reușește să facă din nou în viața de zi cu zi.
Recuperarea funcțională urmărește redobândirea autonomiei, nu doar tratarea afecțiunii.
În medicina fizică și de reabilitare, perspectiva asupra pacientului depășește diagnosticul și simptomele cu care acesta se prezintă la medic. Mobilitatea, forța musculară sau echilibrul sunt importante, însă adevărata miză este felul în care deficitele funcționale influențează viața persoanei.
Dr. Andreea Ioana Bîlici, medic rezident Medicină Fizică și de Reabilitare la Spitalul Universitar de Urgență Elias, subliniază că obiectivul nu este doar tratarea afecțiunii, ci optimizarea funcționalității pacientului și redobândirea, pe cât posibil, a independenței și calității vieții acestuia. Nu ne concentrăm exclusiv asupra recuperării mobilității unei articulații sau a forței musculare, ci asupra impactului acestor deficite în viața de zi cu zi: capacitatea de a merge, de a desfășura activități profesionale, de a se îngriji singur și de a participa activ la viața socială.
Această abordare presupune evaluarea pacientului în ansamblu și stabilirea unor obiective adaptate nevoilor sale. Pentru unii pacienți, prioritatea poate fi revenirea la activitatea profesională, pentru alții, recâștigarea capacității de a merge fără sprijin sau de a desfășura singuri activitățile obișnuite.
În esență, abordăm pacientul în ansamblul său, nu doar diagnosticul, iar obiectivul nostru este obținerea celui mai bun nivel de funcționalitate și autonomie posibil pentru fiecare persoană, explică dr. Andreea Ioana Bîlici.
Durerea persistentă, pierderea echilibrului și dificultățile de mers nu trebuie ignorate.
Unul dintre mesajele importante pentru pacienți este că evaluarea de medicină fizică și de reabilitare nu trebuie solicitată doar atunci când apare o dizabilitate sau când limitările devin severe. Modificările funcționale pot fi semnale timpurii că este nevoie de o intervenție medicală. Printre acestea se numără durerea persistentă, rigiditatea articulară, scăderea forței musculare, dificultățile de mers, pierderea echilibrului și limitarea activităților cotidiene.
Nu trebuie să așteptăm apariția unei dizabilități pentru a solicita ajutor. Evaluarea este importantă încă de la primele modificări ale funcționalității, pentru a putea interveni precoce și a preveni agravarea limitărilor, atrage atenția dr. Andreea Ioana Bîlici.
Prin urmare, pierderea treptată a mobilității sau dificultatea de a realiza activități care înainte erau obișnuite nu ar trebui considerate automat consecințe inevitabile ale înaintării în vârstă. Identificarea timpurie a problemelor permite evaluarea nevoilor pacientului și stabilirea unei strategii de recuperare adecvate.
Programul de recuperare trebuie construit în funcție de pacient și de obiectivele sale.
Nu există un program universal de recuperare, aplicabil tuturor pacienților cu același diagnostic. Planul terapeutic pornește de la o evaluare individuală, care urmărește atât deficitele funcționale, cât și capacitățile păstrate și obiectivele persoanei.
Totul începe cu o evaluare individuală, prin care identificăm deficitele funcționale, capacitățile păstrate și obiectivele pacientului. În funcție de acestea, construim un program care poate include kinetoterapie, fizioterapie și terapie ocupațională, explică dr. Andreea Ioana Bîlici.
Evaluarea nu se oprește la identificarea problemelor inițiale. Progresul trebuie urmărit prin repere funcționale care să arate în ce măsură intervențiile contribuie la îmbunătățirea capacităților pacientului. Progresul îl evaluăm prin teste funcționale, mobilitate, forță, echilibru, mers și gradul de independență, precizează medicul.
În această perspectivă, succesul recuperării nu este sinonim obligatoriu cu vindecarea completă sau cu dispariția tuturor deficitelor. El trebuie raportat la situația inițială și la obiectivele stabilite pentru fiecare persoană.
Succesul nu înseamnă obligatoriu recuperare completă. Pentru un pacient poate însemna revenirea la muncă, pentru altul mersul fără sprijin sau recâștigarea autonomiei în activitățile zilnice, arată dr. Andreea Ioana Bîlici.
Această definire realistă a rezultatelor este importantă atât pentru stabilirea așteptărilor pacientului, cât și pentru evaluarea eficienței programului terapeutic.
După un accident vascular cerebral, recuperarea valorifică neuroplasticitatea creierului.
Medicina fizică și de reabilitare are un rol important în recuperarea pacienților care au suferit un accident vascular cerebral, dar și în managementul funcțional al unor afecțiuni neurologice.
După un accident vascular cerebral, intervenția poate viza mai multe tipuri de deficite: motorii, tulburările de echilibru și coordonare, dificultățile de mers, spasticitatea și pierderea autonomiei în activitățile cotidiene.
După un accident vascular cerebral, putem interveni asupra deficitului motor, spasticității, echilibrului, coordonării, mersului și autonomiei în activitățile zilnice. Recuperarea valorifică neuroplasticitatea, capacitatea creierului de a se reorganiza și de a dezvolta noi strategii funcționale, explică dr. Andreea Ioana Bîlici.
În cazul bolilor neurologice progresive, precum scleroza multiplă sau boala Parkinson, obiectivele recuperării sunt adaptate evoluției afecțiunii. Accentul se pune pe menținerea funcționalității, prevenirea complicațiilor și păstrarea independenței cât mai mult timp.
Chiar dacă nu putem promite întotdeauna recuperarea completă, putem lupta pentru cel mai bun nivel funcțional posibil. Mesajul este relevant și pentru pacienții care se confruntă cu afecțiuni de lungă durată: chiar și atunci când vindecarea nu este posibilă, intervențiile de reabilitare pot urmări păstrarea capacităților funcționale și a autonomiei.
Recuperarea este un efort de echipă: medicul de familie, specialistul și terapeuții au roluri complementare.
Rezultatele recuperării depind și de colaborarea dintre profesioniștii implicați în îngrijirea pacientului. Medicul de familie poate identifica problemele și orienta pacientul către evaluarea de specialitate, în timp ce medicul de medicină fizică și de reabilitare stabilește diagnosticul funcțional și coordonează programul terapeutic.
Recuperarea trebuie să fie un efort de echipă. Medicul de familie identifică problemele și orientează pacientul, medicul de reabilitare stabilește diagnosticul funcțional și coordonează programul terapeutic, iar ceilalți specialiști contribuie în funcție de particularitățile fiecărui caz, afirmă dr. Andreea Ioana Bîlici.
Echipa poate include, în funcție de nevoile pacientului, kinetoterapeutul, fizioterapeutul, terapeutul ocupațional, psihologul și logopedul. Fiecare contribuie la atingerea unor obiective specifice, în cadrul unui program coordonat și adaptat situației individuale.
O astfel de colaborare permite abordarea mai multor dimensiuni ale recuperării și menținerea unei perspective comune asupra obiectivului final: îmbunătățirea funcționalității și a independenței pacientului.
Nu trebuie să ne obișnuim cu durerea înainte de a încerca să o tratăm.
Unul dintre cele mai importante obstacole în calea recuperării poate fi resemnarea pacientului, mai ales atunci când durerea sau limitările de mobilitate sunt puse exclusiv pe seama vârstei ori a unei boli cronice.
Dr. Andreea Ioana Bîlici atrage atenția că aceste probleme nu trebuie acceptate automat ca fiind inevitabile și că există situații în care funcționalitatea poate fi îmbunătățită chiar dacă afecțiunea de bază nu poate fi vindecată complet.
Le-aș spune că durerea și limitările de mobilitate nu trebuie acceptate automat ca o consecință normală a vârstei sau a unei boli. Nu toate problemele pot fi vindecate complet, dar multe pot fi ameliorate. Putem reduce durerea, îmbunătăți mobilitatea și reda o parte importantă din independența pacientului, transmite medicul.
De aceea, evaluarea medicală nu ar trebui amânată până când limitările ajung să afecteze sever viața de zi cu zi. Recuperarea poate urmări obiective concrete și relevante pentru fiecare persoană, chiar și atunci când rezultatul nu poate fi o revenire completă la starea anterioară.
Cel mai important este să nu amânăm evaluarea și să nu transformăm resemnarea într-un mod de viață. A avea un diagnostic nu înseamnă că trebuie să renunți la o viață activă. Nu trebuie să ne obișnuim cu durerea înainte de a încerca să o tratăm, concluzionează dr. Andreea Ioana Bîlici.