Oficiali din Bruxelles, Londra, Paris și Varșovia repetă, timp de o lună, o întrebare marcată de îngrijorare: ce se întâmplă dacă Europa își consolidează capacitățile militare, iar partidele de extremă dreaptă ajung la putere? După decenii în care a delegat o mare parte din apărare Statelor Unite, și în urma a două șocuri majore – invazia rusă la scară largă în Ucraina și atitudinea ambivalentă a președintelui american Donald Trump față de rolul SUA în NATO – continentul încearcă să își pună bazele unei apărări independente. Procesul de reînarmare, fără precedent în istoria recentă, se confruntă însă cu un risc existențial: ascensiunea politică a formațiunilor eurosceptice sau pro-ruse.
Liana Fix, cercetătoare principală pentru Europa în cadrul Council on Foreign Relations, analizează în New York Times acest scenariu, identificând două capitale ca fiind vulnerabile: Parisul și Berlinul. Franța reprezintă preoccuparea imediată. Alegerile prezidențiale, programate pentru aprilie, arată sondajele favorizând-o pe Marine Le Pen, candidata Adunării Naționale (Rassemblement National), care ar obține între 35% și 37% din voturi în primul tur. Le Pen este profund eurosceptică și a declarat că ar reduce ajutorul financiar pentru Ucraina. De asemenea, dorește retragerea Franței din structura de comandă militară integrată a NATO (după războiul din Ucraina) și a criticat conceptul de „descurajare prin prezență înaintată”, calificându-l drept un „exercițiu de relații publice politice”. În cazul unei crize cu Rusia, o Franță condusă de RN este dificil de imaginat ca lider al apărării europene.
Pericolul pe termen mai lung vizează Germania, unde Alternativa pentru Germania (AfD) manifestă un scepticism crescut față de UE și NATO. Partidul a susținut că sancțiunile împotriva Rusiei afectează Germania mai mult decât ținta vizată și promovează revenirea la gazul rusesc. Liderul AfD, Alice Weidel, a declarat recent că Germania are nevoie de o resursă energetică sustenabilă, ieftină și garantată de Rusia. În sondajele naționale, AfD înregistrează aproximativ 28%, devansând formațiunea creștin-democrată a cancelarului Friedrich Merz. Deși „cordonul sanitar” (refuzul partidelor tradiționale de a colabora cu extrema dreaptă) rămâne în vigoare, acesta este sub presiune. AfD a obținut o victorie zdrobitoare în Saxonia-Anhalt în septembrie.
Chiar dacă cordonul sanitar rezistă la alegerile federale, anticipate pentru 2029, vecinii Germaniei își fac griji. Popularitatea AfD ar putea atinge apogeul la mijlocul anilor 2030, moment în care reînarmarea Germaniei ar urma să fie aproape gata. Este posibil ca o Germanie reînarmată, condusă de AfD, să exercite presiuni asupra vecinilor și să distrugă decenii de integrare europeană.
Fix subliniază că reînarmarea Europei nu poate fi complet protejată împotriva populismului, dar europenii pot lua măsuri pentru a face o retragere din sistemul de apărare comună mult mai costisitoare. Soluția propusă este interconectarea strânsă a capacităților militare și a industriilor de apărare, printr-o finanțare comună extinsă. Programul existent SAFE, care oferă împrumuturi garantate de UE pentru achiziții comune, este identificat ca un punct de plecare. Integarea forțelor europene și contractele de producție pe termen lung, bazate pe lanțuri de aprovizionare partajate, ar încuraja dependența reciprocă, replicând logica Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului.
Analiza evidențiază faptul că securitatea Europei se baza pe trei piloni: garanția SUA prin NATO, integrarea Germaniei în UE și NATO, și garanțiile SUA. Acești piloni sunt acum submineți. Dacă Marine Le Pen și AfD-ul pus sub semnul întrebării și ceilalți doi piloni, rezultatul nu ar fi o Europă care se apără singură, ci una reînarmată și lăsată în derivă. Administrația Trump salută ascensiunea „partidelor europene patriotice”, dar Fix avertizează că aceste partide definesc adesea interesele naționale în opoziție cu vecinii, ducând la fragmentare.