Primul Barometru al Îmbătrânirii Active, realizat de CURS la solicitarea Centrelor ECHO și a Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, relevă că numai 19% dintre persoanele de 60 de ani sau peste sunt capabile să își permită singure un loc într-un cămin de bătrâni. În cazul căminelor publice, vârstnicul nu suportă automat integral costul îngrijirii. Legislația în vigoare limitează contribuția lunară a beneficiarului la un procent din venitul său, iar plata restantei, atunci când este cazul, revine rudelor care au obligația legală de întreținere.
Oportunitatea de a locui într-o astfel de instituție nu depinde doar de disponibilitatea financiară a seniorului, ci și de evaluarea medicală și socială a nevoilor sale. Studiul, realizat pe un eșantion de 1.500 de persoane prin interviuri la domiciliu între 6 și 28 iulie 2026, a testat capacitatea percepută de acoperire a cheltuielilor.
Analiza costurilor ilustrează disparitatea dintre pensii și tarife: pentru o pensie de 2.100 de lei, contribuția maximă legală într-un cămin public ar fi de 1.260 de lei lunar (60% din venit). Totuși, costul real al îngrijirii este semnificativ mai mare; spre exemplu, Direcția de Asistență Socială Brăila afișează pentru 2026 un cost mediu de 5.061 de lei pentru persoanele care au nevoie de ajutor la activitățile zilnice, cu o contribuție a beneficiarului de 2.238 de lei lunar.
Diferența dintre ceea ce poate da seniorul și tariful stabilit de instituție poate fi achitată de rude, dacă veniturile acestora depășesc plafonul salariului minim pe țară calculat pe membru de familie. De exemplu, la Brăila, pentru o persoană independentă, diferența dintre contribuția de 1.988 de lei și plafonul teoretic de 1.260 de lei este de 728 de lei lunar, sumă datorată de rudi doar dacă îndeplinesc criteriile de venit și dacă evaluarea cazului impaye plata. Sectorul privat prezintă tarife și mai ridicate. Un cămin privat din Cluj-Napoca, FÉBÉ, oferă locuințe cu contribuții lunare între 7.000 și 7.500 de lei, în funcție de nivelul de îngrijire necesar, costuri care nu includ medicamentele, materialele de incontinență sau anumite tratamente speciale.
Accesarea unui loc într-un cămin public se realizează printr-o cerere la serviciul de asistență socială al primăriei de domiciliu. Autoritățile verifică veniturile, locuința și starea de sănătate. Condițiile de eligibilitate, prevăzute de Legea nr. 17/2000, includ lipsa familiei sau a locuinței, veniturile insuficiente, imposibilitatea de a se gospodări singur și nevoia de îngrijire specializată. Dosarele pentru căminele publice se depun la direcțiile de asistență socială teritoriale, însoțite de acte de identitate, dovezi ale veniturilor și acte privind rudele care pot susține material persoana. De exemplu, căminul public Academician Nicolae Cajal din București solicită o serie similară de documente pentru admitere.
Un senior fără venituri și fără rude obligate legal să îl întrețină nu datorează contribuția pentru cazare și îngrijire, plata fiind preluată din bugetul local sau județean, conform reglementărilor în vigoare.