AGERPRES publică un material documentar despre primele alegeri parlamentare postbelice din România, organizate la 19 noiembrie 1946, prezentate ca moment de legitimare a puterii comuniste.
După Conferința de la Moscova din decembrie 1945, în guvernul Groza au fost cooptați doi reprezentanți ai opoziției, Emil Hațieganu (P.N.Ț.) și Mihai Romniceanu (P.N.L.), iar regele Mihai I a reluat legăturile oficiale cu executivul.
Guvernul a adoptat măsuri de control asupra presei și a vieții culturale, iar în mai 1946 s-a constituit Blocul Partidelor Democrate din P.C.R., P.S.D., P.N.L.-Tătărescu, P.N.Ț.-Alexandrescu, Frontul Plugarilor și P.N.P.
Decretul-lege electoral din 15 iulie 1946 a instituit vot universal, egal, direct și secret de la 21 de ani, acordând pentru prima dată dreptul de vot femeilor și militarilor, și a desființat Senatul, creând o Adunare a Deputaților unicamerală.
Opoziția condusă de Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu și Constantin Titel-Petrescu a acuzat un regim de tiranie și a anunțat acțiuni comune împotriva abuzurilor electorale.
Potrivit comunicatului oficial din 22 noiembrie 1946, B.P.D. a obținut 347 de mandate din 414, P.N.Ț. 33, Uniunea Populară Maghiară 29, P.N.L. trei și Partidul Țărănesc-Democrat două.
Guvernele SUA și Marii Britanii au calificat rezultatele drept falsificate, iar liderii P.N.Ț. și P.N.L. au anunțat retragerea din guvern a miniștrilor secretari de stat Hațieganu și Romniceanu.
La 29 noiembrie 1946 a fost remaniat guvernul: comuniștii au preluat Ministerul Industriei și Comerțului, iar gruparea P.N.L.-Tătărescu a păstrat Externele, Finanțele, Cultul și Lucrările Publice.
La 1 decembrie 1946 a fost deschisă sesiunea primului parlament postbelic la București, deputații național-țărăniști boicotând lucrările în semn de protest.