Gadi Eisenkot, fost comandant suprem al armatei israeliene și lider al partidului de centru-dreapta Yashar, a preluat duminică mandatul oficial de a forma noul guvern al Israelului. Această numire, conferită de președintele Isaac Herzog, survine în urma alegerilor legislative care nu au produs o majoritate absolută pentru niciun tabără. Eisenkok, a cărui familie provine din Maroc, este asociat cu comunitatea Mizrahi, cea mai mare grupare etnică din Israel, reprezentând între 40% și 45% din populația totală. Totuși, acesta este primul moment istoric în care un lider mizrahi se află în postura de a constitui executivul, o schimbare radicală față de dinamica politică anterioară dominată de elitele ashkenaze.
Comunitatea Mizrahi, a cărei origine etimologică provine din cuvântul ebraic pentru 'oriental', include descendenții comunităților evreiești din Orientul Mijlociu, Asia Centrală, Caucaz și, într-o măsură mai mică, Africa de Nord. Spre deosebire de Sephardim, aceștia fiind evrei deportați din Peninsula Iberică în secolul al XV-lea care s-au stabilit ulterior înAfrica de Nord, Italia și Balcani, Mizrahim nu au suferit o expatriere masivă înainte de înființarea Statului Israel, rămânând în regiunile lor de origine pe o perioadă mult mai lungă. Cu toate acestea, ambelor comunități li s-a aplicat adesea eticheta de 'non-ashkenași' în discursul politic izraelian.
Deși Mizrahim constituie majoritatea numerică a populației evreiești din Israel, ei nu au avut anterior un prim-ministru. Istoriografii și sociologii explică acest dezechilibru prin politica de integrare a primelor decenii ale statului israelian, guvernată predominant de partide socialiste ashkena ze. Câteva sute de mii de imigranți Mizrahi și Sephardi au fost direcționați către orașe perifere de dezvoltare și locuri de muncă necalificate, creând ceea ce cercetătoarea Michèle Tauber de la Universitatea din Strasbourg descrie ca fiind un 'second Israel' — o populație marginalizată cultural și economic de către establishment-ul dominant. Această marginalizare a fost amplificată de faptul că mulți Mizrahi erau vorbitori de arabă, limba care a fost percepută negativ de autoritățile de atunci ca fiind 'limba dușmanului'.
Nominarea lui Eisenkok, care a fondat partidul Yashar ('Direc!' sau 'Corect!') în 2025, este văzută de analiști ca un moment simbolic important pentru reprezentarea Mizrahi în vârful ierarhiei politice. Cu toate acestea, perspectivele sale practice de a forma un guvern stabil sunt evaluate ca fiind minimе. De la începutul mandatului său, Eisenkok s-a confruntat cu o rezistență feră din partea lui Benjamin Netanyahu, premierul interimar care deține cele mai multe locuri în Knesset prin partidul Likud.
Netanyahu a lansat o contraofensivă publică, încercând să definească eforturile lui Eisenkok ca fiind un 'guvern al suicidului național' și sugerând că colaborarea cu partidele arabe (care și-au exprimat suportul necondiționat pentru Eisenkok) duce la distrugerea statului evreu. De asemenea, fostul premier a utilizat retorica naționalistă pentru a-i convinge pe cei din interiorul taberei sale, dar și pe opozanți, că doar leadership-ul său poate asigura securitatea statului în fața amenințărilor din Iran, susținând chiar recent existența armelor chimice la Teheran.
Un obstacol major în negocierea coaliției îl reprezintă Avigdor Lieberman, liderul partidului secular și nationalist Yisrael Beiteinu ('Israelul - Casa Noastră'), născut în Basarabia. Lieberman și-a flexat poziția inițială despre serviciul militar obligatoriu pentru comunitățile ultra-ortodoxe (Haredi), anunțând că este dispus să compromită trei dintre cele patru principii fundamentale ale programului de guvernare al lui Eisenkok. Principiul al treilea, care impune serviciul militar sau civic obligatoriu pentru toți cetățenii, intră în coliziune directă cu interesele partidelor Haredi pe care Lieberman încearcă să le atragă în coalitie pentru a evita un guvern minoritar care ar permite lui Netanyahu să acumuleze din nou puterea.
Lieberman i-a oferit lui Eisenkok suportul partidului său în schimbul garantării președinției Knesset-ului, funcție deținută anterior de Amir Ohana. Totuși, analizele politice, incluzând comentariile lui Jonathan Lis pentru ziarul Haaretz, sugerează că șansele lui Eisenkok de a-și îndeplini mandatul sunt foarte mici. În cazul în care negocierile eșuează, președintele Herzog ar putea fi forțat să insiste pentru un guvern de unitate largă, care ar necesita implicarea lui Benjamin Netanyahu, permițându-i acestuia din urmă să preia controlul din nou în umbra unei coaliții fragile.