În romanul său celebru „1984”, publicat în 1949, George Orwell construiește un univers distopic dominat de trei superputeri continentale: Oceania, Eurasia și Estasia. Acestea nu sunt state naționale tradiționale, ci entități politice și militare vaste, cu populații uriașe și regimuri autoritare, într-o lume în care războaiele par să nu se mai termine niciodată.
O caracteristică definitorie a acestei hărmi imaginate este existența unei vaste zone disputate, ce cuprinde regiuni din Africa, Orientul Mijlociu și sudul Asiei. Aceste teritorii, situate între sferele de dominație ale superstatelor, reprezintă principalele spații în care se desfășoară conflictele militare permanente, servind ca motor al mecanismului de control.
Harta lui Orwell nu trebuie interpretată ca o predicție cartografică literală, ci ca o alegorie. Autorul construiește o lume în care diferențele dintre statele mici au fost absorbite de structuri continentale, iar independența politică a numeroaselor popoare a dispărut, focusându-se pe dinamica puterii și a controlului social mai degrabă decât pe realități istorice specifice.
Superstatele sunt suficiente de puternice geografic și militar pentru a funcționa într-o relativă autarhie, supraviețuind fără a depinde decisiv de restul lumii. Această izolare economică permite menținerea unui conflict continuu, care consumă resursele excendente și justifică represiunea internă, consolidând astfel puterea Partidului. O analogie frecventă în dezbaterile contemporane identifică Oceania cu un bloc condus de Statele Unite, Eurasia cu Rusia și Estasia cu China. Totuși, analistul textului evidențiază limitele evidente ale acestei comparații. În realitate, Statele Unite, Regatul Unit și Commonwealth-ul sunt state suverane cu instituții politice distincte, nu o entitate totalitară unitară. Diferența crucială față de distopia orwelliană o constituie interdependența economică globală. În timp ce superstatele din roman sunt aproape independente, marile puteri actuale depind de lanțurile globale de aprovizionare, comerțul internațional și rețelele financiare. Deși există rivalități strategice, acestea coexistă adesea cu cooperare economică și instituții multilaterale, cum ar fi ONU.