Modele internaționale de reformă administrativă: Lecții din Polonia și Europa pentru România

În paralel cu discuțiile din România, experții analizează modelele internaționale de reformă. În 1999, Polonia a redus numărul regiunilor de la 49 la 16, iar 31 de orașe și-au pierdut statutul de reședință regională, cu scopul de a crea administrații mai puternice pentru gestionarea investițiilor și a serviciilor publice. Experiența poloneză prezintă diferențe față de propunerile PSD: în timp ce în România se discută comasarea unor comune, orașe și județe, Polonia a păstrat comunele și a introdus un nivel administrativ intermediar între acestea și regiunile mari, redistribuind responsabilitățile între autorități. În modelul polonez, cele 16 regiuni (voievodate) au devenit principalele centre de planificare a dezvoltării regionale, iar între acestea și administrațiile locale au fost reintroduse districtele, numite powiat. În Polonia, administrația locală (gmina) gestionează serviciile cotidiane, cum ar fi școlile primare, transportul local, spațiile publice și asistența socială. La nivel de district, sunt gestionate servicii care depășesc capacitatea unei singure localități, inclusiv liceele, anumite unități sanitare și sprijinul pentru șomeri. Premierul Jerzy Buzek a argumentat în 1998 că crearea unui număr redus de voievodate mari era necesară pentru realizarea intereselor strategice naționale, susținând că regiunile mai puternice ar putea ajuta și zonele defavorizate Președinția Poloniei. În contextul reformei pregătite de PSD, Dragoș Benea a prezentat scenarii privind comunele cu mai puțin de 1.500, 3.000 sau 5.000 de locuitori, menționând că analiza va include și reconfigurarea județelor, spre deosebire de modelul polonez care nu a presupus o comasare generală a comunelor. Implementarea reformei în Polonia a fost precedită de ani de pregătire, lucrările legislative începând în 1993, impulsul politic decisiv venind după alegerile din 1997. Legea pentru noua împărțire teritorială a fost adoptată pe 24 iulie 1998, intrare în vigoare având la 1 ianuarie 1999, prevedându-se o evaluare a reorganizării până la sfârșitul anului 2000 pentru eventuale corecții Legea care a stabilit noua împărțire teritorială. Pentru România, Dragoș Benea a precizat că PSD vrea să finalizeze propunerile detaliate până în martie 2027, iar Sorin Grindeanu a solicitat ca Guvernul să își angajeze răspunderea pe reformă în același termen. Noua organizare ar fi aplicată din 2028, pentru a permite primarilor actuali să își finalizeze mandatele. Premierul Luca Niculescu a evitat un răspuns concret, indicând că procedura de adoptare va fi stabilită după consultări. Harta Poloniei a fost influențată și de presiunea comunităților; de exemplu, la Opole, protestele, strângerile de semnături și un lanț uman au împiedicat pierderea statutului de reședință, orașul fiind inclus în cele 16 regiuni finale Czas na Opole. Pentru a evita pierderea totală a instituțiilor, în unele regiuni funcțiile de reședință au fost împărțite între două orașe: reprezentantul Guvernului s-a stabilit la Bydgoszcz, iar adunarea regională la Toruń, o soluție similară fiind aplicată între Gorzów Wielkopolski și Zielona Góra. Aceste exemple sunt relevante pentru disputele din România privind orașele care ar putea pierde instituții în cazul comasării județelor, deși propunerea de a reorganiza administrativ pe modelul curților de apel nu este în prezent acceptată nici în cadrul PSD. Evaluările din Polonia indică beneficii ale descentralizării, însă acestea nu pot fi atribuite exclusiv reducerii numărului de regiuni. O analiză a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare confirmă creșterea veniturilor locale și îmbunătățirea serviciilor publice, transferul de responsabilități sporind importanța autorităților locale în relația cu cetățenii și capacitatea de absorbție a fondurilor europene Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Aceste rezultate sunt însă parte a unui proces de modernizare început în 1990, care a inclus consolidarea administrațiilor și transferuri de resurse, nu fiind doar rezultatul trecerii de la 49 la 16 regiuni. Un studiu publicat în 2024 în revista Sustainability, care compară perioada 1998-2019, indică faptul că majoritatea orașelor care și-au pierdut statutul de reședință regională au declinat ca centre de servicii și locuri de muncă, în timp ce marile centre regionale s-au consolidat. Doar Bielsko-Biała, Częstochowa și Słupsk și-au întărit rolul dintre cele 31 de foste reședințe Sustainability. Studiul menționează că pierderea rolului regional nu a fost cauzată exclusiv de reformă, deoarece concentrarea economică în marile orașe începuse înainte de 1998, fiind influențată și de aderarea la UE. Conform unui studiu IZA, reforma nu a condus la o încetinire a dezvoltării socio-economice a localităților care au ajuns mai departe de noile centre administrative studiu IZA. Analiza experienței poloneze sugerează că o reformă administrativă eficientă în România ar trebui să prioritizeze cheltuielile administrației, distribuția instituțiilor și accesibilitatea serviciilor, numărul final de județe fiind secundar față de impactul real asupra vieții cetățenilor. Alte foste țări comuniste au adoptat soluții diverse de reorganizare, variind între comasarea localităților și modificarea distribuției resurselor între stat și autoritățile locale. Estonia a redus în 2017 numărul administrațiilor locale de la 213 la 79. OCDE a raportat o reducere a personalului cu 10-15%, iar un audit din 2021 a arătat că serviciile au rămas accesibile în zonele izolate, deși unele proceduri au devenit mai lente OCDE, R1041887_8|audit din 2021. Letonia a redus numărul administrațiilor de la 119 la 43 în 2021, ajungând la 42 în 2025. OCDE notează o capacitate crescută de atragere a fondurilor europene și de planificare a investițiilor, chiar dacă evaluarea este încă în curs OCDE. În Albania, numărul administrațiilor a fost redus de la 373 la 61 în 2015. Un bilanț din 2024 raportează creșteri ale investițiilor și veniturilor proprii, deși acestea nu sunt atribuite exclusiv comasării bilanț prezentat în 2024. Ucraina a combinat, începând cu 2014, comasarea comunităților cu transferul de responsabilități și fonduri, OCDE observând progrese în gestionarea bugetelor, dar și probleme nerezolvate OCDE. Lituania a desființat în 2010 administrațiile guvernatorilor de județ. Un audit din 2011 a avertizat că economiile au fost mai mici decât cele estimate de Guvern și că resursele pentru noile autorități nu au fost evaluate suficient audit publicat în 2011. Ungaria a transferat numeroase atribuții către stat începând cu 2010. Pentru comunele cu maximum 2.000 de locuitori au fost impuse birouri administrative comune (700 de astfel de birouri pentru 2.626 de localități la începutul lui 2026). Consiliul Europei a criticat în 2021 tendința de centralizare și reducerea autonomiei locale 700 de asemenea birouri, R1041887_14|Consiliul Europei.