O treime din plasticul comercializat în România nu are o destinație raportată, iar reciclarea reală este îndoielnică

Datele AFM și analiza Clean Recycle arată că aproximativ 33% din ambalajele de plastic introduse pe piața din România nu au o destinație clară, iar rata reală de reciclare este mult sub cele declarate, din cauza pierderilor la sortare și a lipsei trasabilității.

O treime din plasticul comercializat în România nu are o destinație raportată, iar reciclarea reală este îndoielnică

Aproximativ o treime din ambalajele din plastic introduse pe piața din România nu au o destinație raportată, iar cantitățile declarate ca reciclate nu reflectă neapărat materialul transformat efectiv în materie primă. Aceste date provin dintr-o analiză publicată de organizația Clean Recycle, care utilizează statistici ale Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Problema depășește simpla gestionare a deșeurilor de către consumatori, atingând structura colectării, infrastructura existentă și responsabilitatea producătorilor, potrivit lui Alexandra Țuțuianu, director de operațiuni al Asociației ECOTECA.

Conform datelor AFM, în 2025 au fost introduse pe piața din România peste 2,5 milioane de tone de ambalaje, o creștere de 2,67% față de anul precedent. În cazul specific al plasticului, dintre cele aproximativ 527.000 de tone puse pe piață, circa 211.000 de tone au fost raportate ca reciclate, alte 49.500 de tone au fost valorificate energetic, iar aproximativ 85.000 de tone au fost reciclate prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR). Despite these figures, o cantitate semnificativă rămâne fără o destinație clară.

„Rămâne aproximativ o treime fără destinație raportată. Și acestea sunt cantități declarate, nu reciclate efectiv”, explică Alexandra Țuțuianu. În prezent, nu se poate stabili cu exactitate cât plastic colectat ajunge să fie transformat în materie primă secundară, România neavând un sistem public de trasabilitate care să permită urmărirea materialului de la colectare până la reciclator. Mai mult, aproximativ un sfert din material se pierde în procesul de sortare.

Diferența dintre cantitățile raportate și rezultatele efective este ilustrată și de statisticile europene: Eurostat indica pentru România, în 2023, o rată de reciclare a ambalajelor din plastic de numai 32%. Nu toate tipurile de plastic pot fi reciclate la fel de ușor, iar procesul nu presupune întotdeauna transformarea unui ambalaj într-unul identic. PET-ul curat poate fi transformat din nou în material pentru fabricarea sticlelor, iar SGR a contribuit la formarea unui flux de ambalaje mai ușor de colectat și reciclat. În cazul altor tipuri de plastic, lucrurile sunt mai complicate: ambalajele multistrat sau cele murdare nu se pot separa ușor, iar proprietățile plasticului se degradează în urma reciclării, limitând numărul de cicluri de reutilizare.

„Pentru restul plasticului, limitele sunt reale: polimerul se degradează, ambalajele multistrat sau murdare nu se pot separa, iar materialul reciclat devine adesea un produs inferior”, afirmă Alexandra Țuțuianu. Datele ECOTECA indică o schimbare în structura ambalajelor de plastic introduse pe piață: cantitatea de PET a scăzut cu 1,86%, în timp ce alte tipuri de ambalaje din plastic au crescut, sugerând că o parte din ambalajele mai ușor de reciclat sunt înlocuite cu unele mai dificil de valorificat.

Reprezentanta ECOTECA consideră că principala problemă a României nu este lipsa tehnologiei, ci funcționarea colectării și sortării. Stațiile de sortare funcționează efectiv la aproximativ 23% din capacitatea autorizată. Investitiile în instalații performante nu sunt suficiente dacă deșeurile nu ajung la ele separate și într-o stare care să permită reciclarea. Colectarea amestecată face procesarea mai dificilă și mai costisitoare.

Creșterea cantității totale de ambalaje introduse pe piață înseamnă mai multe deșeuri care trebuie gestionate ulterior, iar schimbarea structurii materialelor ridică problema că plasticul mai greu de reciclat câștigă teren în raport cu PET-ul. În opinia Alexandrei Țuțuianu, reciclarea nu ar trebui să devină o justificare pentru introducerea pe piață a unor cantități tot mai mari de ambalaje: „Cât timp producătorul nu plătește costul real al gestionării ambalajului, nu are motiv să reducă volumul”.

Principiul responsabilității extinse a producătorului presupune că firmele care introduc produse ambalate pe piață trebuie să contribuie la gestionarea deșeurilor rezultate. În România, obligațiile revin producătorilor și importatorilor, însă eficiența mecanismului depinde de calcularea costurilor, de controale și de datele disponibile. La nivel european, Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR) introduce cerințe noi privind reducerea cantității de ambalaje, reutilizarea și reciclabilitatea, aplicabil în general din 12 august 2026. Alexandra Țuțuianu atrage atenția că rămâne de văzut cum va fi verificată respectarea noilor cerințe în România și care va fi autoritatea responsabilă.

Responsabilitatea consumatorilor este importantă, în special în etapa colectării separate, deoarece amestecarea fracțiilor îngreunează sortarea, spălarea și reciclarea. Totuși, consumatorii nu decid cât plastic este produs sau cum este proiectat un ambalaj. Sistemul de Garanție-Returnare arată că participarea oamenilor crește atunci când mecanismul este simplu și există un stimul direct. Pentru a schimba modul de gestionare, ECOTECA propune creșterea costurilor pentru depozitarea deșeurilor la groapă, majorarea taxelor pentru ambalajele din plastic greu de reciclat, introducerea unui sistem de trasabilitate digitală și sancțiuni pentru amestecarea fracțiilor sau tarifarea de tip „plătești cât arunci”. Prioritatea ar trebui să fie reducerea ambalajelor și extinderea reutilizării, înainte ca reciclarea să devină singura soluție.

Surse

Categorii:
Entități:
Etichete: