Cercetători de la Universitatea din West Australia (UWA) au realizat prima caracterizare chimică sistematică a mierei produse pe Insula Kangaroo, din sudul Australiei, analizând 120 de probe de miere colectate între 2014 și 2026. Studiul, publicat în revista Plant Biosystems, utilizează cromatografia lichidă de înaltă performanță pe strat subțire (HPTLC) pentru a identifica semnăturile chimice ale nectarului, oferind informații despre cum incendiile devastatoare din sezonul „Black Summer” (2019-2020) au afectat peisajul floral și, implicit, compoziția mierei.
Insula Kangaroo, situată în largul coastei Australiei de Sud, este renumită pentru populația izolată genetic de albine Liguriene (Apis mellifera ligustica), protejată prin lege din 1885 și ferită de acarianul Varroa. Incendiile massice din 2019-2020 au ars aproximativ 211.000 de hectare, reprezentând aproape jumătate din suprafața insulei, distrugând vaste zone de vegetație care serveau ca surse de nectar pentru albine. Reprezentantul apicultorilor de pe insulă, Sharon Simons, a declarat că incendiile au dus la pierderea stupinelor și la scăderi semnificative ale recoltelor, menționând că vegetația poate necesita între șapte și zece ani pentru a se recupera suficient pentru a oferi nectar de calitate.
Echipa de cercetare, condusă de cercetători de la UWA și lucrând la laboratorul Honey Lab Y-Trace din Perth, a identificat 13 grupuri distincte de miere bazate pe profilurile lor chimice. Dintre acestea, patru grupuri au avut suficiente probe pentru a fi definite fiabil. Analiza comparative a mierei recoltate înainte și după incendii a revelat schimbări profunde: un tip de miere existent înainte de incendiu, denumit Grupul 4, a dispărut aproape complet din recoltele ulterioare, cu ultimul record semnalandu-se în 2021. Cercetătorii cred că această miere provine din vegetația floriferă din vestul insulei, zona cel mai sever afectată de incendii.
Paradoxal cu dispariția unei vechi tipologii, au apărut în perioada post-incendiu noi tipuri de miere. În mod deosebit, în probele colectate în 2026, a fost identificată o semnătură chimică asociată cu Eucalyptus cneorifolia (mallee la foaie îngustă din Insula Kangaroo). Această miere nouă, dar și alte probe recente din 2026, au prezentat o activitate antibacteriană semnificativ mai mare comparativ cu probele mai vechi, un fenomen posibil legat de prospețimea mierei și de gestionarea temperaturii la extragere, dar și de disponibilitatea unor specii florale cu proprietăți bioactive ridicate.
Toate cele trei grupuri de miere testate pentru parametrii fizico-chimici au respectat standardele internaționale Codex Alimentarius privind conținutul de umezeală, profilul zaharat, aciditatea și activitatea diastazei. Mierea de pe Insula Kangaroo prezintă o conductivitate electrică ridicată (medie 0,98 mS/cm), reflectând dominarea eucaliptelor în flora locală, o trăsătură care, combinată cu amprenta chimică HPTLC, poate servi ca un instrument robust pentru autentificare și protecția geografică a produsului.