Istoria viticolă a României se reflectă în diversitatea soiurilor de viță de vie cultivate pe teritoriul țării, care spaneză de la plantele ancestrale, supraviețuitoare filoxerei și comunismului, la cele create în laboratoare în ultimele decenii. Această evoluție este descrisă ca o narativă complexă, unde tradiția se întâlnește cu inovația științifică, oferind o imagine completă a identității vinului românesc, mai sugestivă decât orice clasament comercial.
În centrul acestei diversități se află Feteasca regală, cel mai cultivat soi din țară, cu peste 12.100 de hectare conform datelor Oficiului Național pentru Vin și Pomicultură (ONVPV) din 2026. Născut în urma unei încrucișări naturale între Feteasca albă și Frâncușă, la sfârșitul secolului al XIX-lea, lângă satul Daneș, soiul a fost popularizat de pepinierti precum A. Krafft și Friedrich Caspari. Astăzi, România este principalul cultivator global al acestui strugure, cea mai mare suprafață fiind prezentă la Jidvei.
Printre soiurile vechi, Feteasca albă ocupă o poziție proeminentă cu aproape 11.900 de hectare, fiind al doilea soi ca suprafață în țară. Cultivat și în Ungaria sub numele Leányka, produce vinuri cu profil variat în funcție de climă, de note florale în zonele reci la arome fructate în zonele calde. Alte varietăți tradiționale includ Feteasca neagră, singurul soi roșu autohton major cu peste 3.400 de hectare, și Tămâioasa românească, cunoscută pentru parfumul său intens, chiar dacă reputația sa de vin dulce este contestată de vinificații sece reușite, precum cele ale Domeniului Coroanei Segarcea.
Regiunile viticole specifice aduc în discuție soiuri cu identități unice. La Cotnari, Grasa de Cotnari și Frâncușa nu se găsesc aproape nicăieri altundeva; prima este asociată legendarului rege Ștefan cel Mare, iar a doua, analizată genetic în 2013, este verificată a fi rudă cu Furmintul unguresc. În vest, Mustoasa de Măderat, cu aciditatea sa ridicată, este revitalizată de noile crame din podgoria Măderat, iar la Galați, Băbeasca neagră, cunoscută și sub numele de Rară neagră în Republica Moldova, este folosită ca material siberin pentru crearea de soiuri moderne.
A doua generație de soiuri autohtone a apărut prin programele de îmbunătățire a culturilor, initiate după Al Doilea Război Mondial în stațiuni precum Drăgășani, Odobești și Murfatlar. Crâmpoșia selecționată, omologată în 1972 la Drăgășani, a rezolvat problema polenizării soiului vechi. Ulterior, încrucișări între soiuri locale și cele internationale au dat naștere lui Novac, Negru de Drăgășani și Șarba, soiuri care au câștigat teren în podgoriile comerciale datorită rezistenței și a profilurilor senzoriale distincte.
Noutățile recente includ și omologarea unor soiuri mai tinere, cum ar fi Alutus, creat la Drăgășani din Băbească neagră și Saperavi. Deși a existat mult timp doar în colecții, prima recoltă comercială importantă a avut loc în 2020 la Avincis. Aceste eforturi de cercetare continuă să definească oferta viticolă românească, demonstrând o continuitate între trecut și prezent în dezvoltarea unui patrimoniu genetic viticol.
Povestea viticulturii românești este, de asemenea, portretizată în media. Emisiunea „România din Cramă în Cramă”, realizată de Marinela Ardelean pentru Wines of Romania în parteneriat cu Wines of Europe, documentează lucrul la peste 80 de crame din cele șapte regiuni viticole. Produsul difuzează pe Prima TV începând cu 10 octombrie 2026, oferind acces vizual la procesele viticole și la genețiile care modelează viitorul industry-ului.