Uniunea Europeană urmează o strategie comercială agresivă, semnând acorduri de liber schimb care deschid piețe pentru produsele europene, dar simultan taie bugetul dedicat agriculturii și pregătește măsuri care afectează competitivitatea fermierilor locali. Exporturile agroalimentare ale UE au atins un record de 238 de miliarde de euro anul trecut, reprezentând aproape 37% din excedentul comercial total, cu peste 60% din veniturile din export provenind din țări cu acorduri preferențiale, cum ar fi India și Australia. Cu toate acestea, această deschidere vine la pachet cu reduceri semnificative ale suportului financiar pentru producătorii europeni, creând o contradicție fundamentală între ambițiile comerciale și sustenabilitatea sectoarelor naționale.
Importurile agroalimentare ale UE au crescut cu 9% într-un singur an, în timp ce excedentul comercial s-a redus cu peste 13 miliarde de euro. Aplicarea provizorie a acordului cu Mercosur din primăvară introduce contingente pentru carne de vită, carne de pasăre, zahăr și etanol, produse în sisteme care nu respectă standardele europene privind pesticidele, bunăstarea animalelor și mediul. Măsurile de salvgardare introduse de Bruxelles intervin abia după ce piața este destabilizată. Experiența din 2022, când UE a liberalizat importurile din Ucraina, a demonstrat că solidaritatea politicii are un cost mare: cinci țări, printre care România, Polonia și Ungaria, au preluat aproape întreaga notă de plată, iar prețurile cerealelor în zonele de tranzit au scăzut sub costul de producție, compensațiile fiind insuficiente față de pierderile înregistrate. Noul regim, care include cote și obligația pentru Ucraina de a se alinia standardelor europene până în 2028, a venit tardiv, după ce mulți fermieri și-au epuizat rezervele.
Bugetul pentru perioada 2028-2034 va reduce garantarea sprijinului pentru veniturile fermierilor de la aproximativ 387 miliarde de euro la 300 de miliarde de euro. Această scădere nominală depășește 20%, iar incluzând inflația, reducerea reală se apropie de 30%. De asemenea, agricultura nu va mai avea un buget separat, ci va intra într-un fond național și regional de 865 de miliarde de euro, unde va concura pentru resurse cu investițiile în infrastructură, coeziune socială și apărare. Această restructurare transmite un mesaj ambiguu fermierilor: să fie mai competitivi pe piața globală în timp ce resursele care compensau standardele mai stricte se reduc drastic.
Negocierile recente din Parlamentul European au dus la două măsuri considerate incompatibile cu obiectivele de sprijinire a fermierilor. Prima privește limitarea plăților cuplate la ceea ce este „strict necesar”, cerând statelor membre să demonstreze dificultățile sectorului și conformitatea cu regulile OMC, inclusiv stabilirea unor limite de densitate a animalelor în zootehnie. Această măsură afectează direct sectoarele cele mai vulnerabile la liberalizare, cum ar fi carnea de vită și de pasăre, care se bazează puternic pe aceste plăți. A doua măsură reintroduce reducerile degresive și plafonarea ajutoarelor la 100.000 de euro, cu posibilitatea ca acest prag să devină obligatoriu. Deducerea salariilor înainte de aplicarea plafonului rămâne opțională, ceea ce îi penalizează pe marii angajatori din zonele rurale. De asemenea, plafonul de 500.000 de euro s-ar calcula pe baza beneficiarului final, ceea ce necesită monitorizarea complexă a rețelelor de acționariat și trusturi.
Argomentul principal al plafonării este echitatea, ținând cont că 20% dintre beneficiari primesc 80% din plățile directe. Totuși, această statistică reflectă structura funciară și nu neapărat o nedreptate. În România, peste 700.000 de fermieri depun anual cereri de plată către APIA, marea majoritate fiind exploatații mici și foarte mici. Procentul mic de beneficiari care ar fi atinși de plafonare controlează o parte semnificativă a suprafeței agricole, a producției comerciale, a exporturilor și a locurilor de muncă salariale din sate. Astfel, impactul statistic este mic, dar impactul economic este major. Contradicția rezidă în faptul că UE deschide piața unor competitori cu scale uriașe, precum agroholdingurile din Ucraina sau marile exploatații din America de Sud, în timp ce își restricționează propriilor ferme profesioniste scala de acțiune.
Aspectul birocratic al identificării beneficiarului final impune un efort administrativ masiv statelor membre, care trebuie să coreleze registre fiscale, comerciale și agricole. Acest proces poate crea un precedent periculos, unde pragul de 500.000 de euro poate fi coborât în viitoarele negocieri. Compromisul privind plățile cuplate prevede o majorare de până la 5 puncte procentuale pentru regiunile de la granița cu Rusia, Belarus și Ucraina, un gest considerat insuficient pentru regiunile care au suportat presiunea logistică a războiului din Ucraina, fluctuațiile prețurilor și riscurile de securitate. România, cu o frontieră de peste 600 de kilometri cu Ucraina și portul Constanța ca principală poartă de export, are nevoie de o strategie pe termen lung care să includă facilități de procesare și mecanisme de compensare automată.
Politica agricolă a fost afectată și de instrumentalizarea protestelor fermierilor de către curentele eurosceptice, deși în România fermierii au ales predominant dialogul instituțional. Eșecul de a alinia politica comercială cu responsabilitatea față de producătorii locali riscă să adâncească ruptura dintre cetățeni și proiectul european. Soluțiile propuse includ stabilirea unor standarde reciproce reale pentru importuri, crearea unui fond de ajustare comercială automat pentru sectoarele lovite de liberalizare, flexibilizarea plăților cuplate la nivel național bazat pe vulnerabilitățile reale, deducerea obligatorie a salariilor și simplificarea birocrației. Securitatea alimentară și încrederea fermierilor în UE depind de capacitatea blocului de a echilibra ambiția comercială cu susținerea concretă a produciației interne.