Pinum investește peste 1 milion de euro pentru primul concept store Poliform în România

Producătorul român de uși și ferestre Pinum aduce în țară primul showroom monobrand Poliform, un concept store de 600 mp programat să debuteze până în primăvara anului 2027.

Pinum investește peste 1 milion de euro pentru primul concept store Poliform în România

Compania româneasă Pinum, producătoare de uși și ferestre, lansează în România primul concept store monobrand Poliform, un brand de top al designului italian contemporan. Investiția estimată pentru acest proiect se ridică la peste 1 milion de euro, anunță un comunicat de presă remis redacției.

Noul spațiu, Poliform România, va avea o suprafață de 600 de metri pătrați, fiind cel mai mare concept store monobrand Poliform din Europa de Est. Showroomul va prezenta cele mai noi colecții ale brandului, inclusiv lansările prevăzute pentru 2026, alături de produsele consolidate, oferind o gamă completă de mobilier și soluții pentru amenajarea integrală a locuinței.

Spațiul este conceput dincolo de limitele unui showroom tradițional, incluzând zone dedicate întâlnirilor și proiectelor, precum și secțiuni cu identități distincte, cum este Poliform Academy. Conceptul reunește expunerea produselor, consultanța, designul, formarea profesională și relația cu arhitecții, designerii de interior și clienții.

„Poliform este un brand deja cunoscut și apreciat în România, însă până acum nu a existat un spațiu dedicat care să ofere o experiență și o viziune complete ale universului său. Tocmai de aceea, atunci când am fost contactați pentru dezvoltarea acestui proiect în România, am privit propunerea cu foarte mult entuziasm. Avem deja experiență în gestionarea spațiilor monobrand din segmentul premium, iar acest lucru ne ajută să înțelegem foarte bine ce presupune reprezentarea unui brand internațional la standardele sale”, afirmă Maria Grazia Rescigno, Furniture & Interior Design Director al Pinum.

Poliform este unul dintre numele de referință ale designului italian, cu o prezență internațională puternică. Portofoliul brandului include soluții structurale și integrate (bucătării, biblioteci, dressinguri, sisteme de depozitare, boiserie), alături de piese de mobilier precum canapele, fotolii, mese, scaune și paturi, oferind o viziune unitară asupra spațiului de locuit.

Concept store-ul din București va include și spații complet amenajate, menite să oferi clientului o experiență completă a locuirii contemporane în viziunea Poliform. „Poliform completează în mod firesc portofoliul Pinum și ne permite să dezvoltăm și mai mult componenta de amenajare integrală a locuinței. Clientul poate beneficia de un proiect complet, de la consultanță și proiectare până la randări, soluții tehnice în șantier, integrarea produselor în spațiu și instalare profesionistă”, explică Maria Grazia Rescigno.

Lansarea concept store-ului din România este programată până în primăvara anului 2027. Prezența Poliform în România urmărește poziționarea globală a brandului, adresându-se segmentului high-end, atât clienților privați, cât și arhitecților și designerilor de interior. Bucureștiul devine astfel un punct important pentru dezvoltarea Poliform în regiune.

Pentru Pinum, 2026 a fost marcat și de alte proiecte de anvergură, printre care se numără fabrica de la Moara Vlăsiei, o investiție de peste 14 milioane de euro care își dublează capacitatea de producție. De asemenea, la sfârșitul anului, compania va deschide un showroom emblematic în Pipera, cu o suprafață de 1.200 mp, precum și o creștere a rețelei de francize, interesul fiind în creștere în regiunile Moldovei, Transilvaniei și în vestul țării.

Compania Pinum, parte a grupului Nusco, investește peste 1 milion de euro în deschiderea primului concept store monobrand Poliform din România, situat în București. Showroomul, cu o suprafață de 600 de metri pătrați, este programat să își înceapă activitatea până în primăvara anului 2027 și va fi cel mai mare concept store Poliform din Europa de Est. Spațiul reunește colecțiile brandului italian, zone dedicate consultanței și formării profesionale, incluzând secțiuni cu identități distincte precum Poliform Academy.

Surse:
Categorii:
Entități:
Etichete: