În România, poveștile lui Ion Creangă tind să piardă teren în fața desenelor animate și a poveștilor moderne, deoarece unii părinți consideră basmele clasice prea dure pentru copii. Cu toate acestea, psihologii susțin că tocmai conflictele și situațiile dificile prezente în aceste narațiuni îi ajută pe cei mici să înțeleagă mai bine lumea. Basmele transmise tradițional de la părinți sau bunici sunt înlocuite progresiv de povești cu finaluri mai blânde. Opere precum „Capra cu trei iezi”, „Ivan Turbincă”, „Fata babei și fata moșneagului” sau „Punguța cu doi bani” sunt exemplu de povești tradiționale care concurează acum cu eroii din animațiile contemporane. Unele scene, precum cea în care lupul mănâncă iezii, determină părinții să caute alternative în care cruzimea este eliminată.
Muzeograful George Drâmbei menționează că „Capra cu trei iezi” este considerată uneori prea sângeroasă, motiv pentru care mulți învățători optează pentru varianta nord-europeană „Capra cu 7 iezi” (o combinație între aceasta și „Scufița roșie”), în care finalul este mai optimist, toți iezii fiind salvați din burta lupului. Specialiștii في psihologie avertizează că nu toate poveștile ar trebui „curățate” de primejdii, deoarece experiențele de luptă și pățani din basme sunt esențiale pentru ca copiii să învețe rosturile vieții. Psihologul Cristian Grigore explică importanța păstrării nuanțelor de conflict și disconfort, argumentând că acestea îi învață pe copii că lumea nu este întotdeauna prietenoasă și îi ajută la dezvoltarea unei toleranțe la stres.
La Bojdeuca din Iași, copiii pot afla detalii despre viața și inspirațiile scriitorului Ion Creangă. George Drâmbei a precizat că la masa din muzeul Bojdeuca au fost scrise toate poveștile lui Creangă, folosind tocul înmuiat în călimara cu cerneală. Există avertismente privind riscul de dispariție a acestor povești dacă nu sunt transmise generațiilor viitoare. În ciuda acestor tendințe, Ion Creangă a rămas în ultimul deceniu cel mai bine vândut autor pentru copii din librăriile din România.