Partidul Umanist Conservator Liberal (PUCL) a prezentat, la 12 noiembrie, inițiativa legislativă „Respect pentru antreprenori”. Proiectul prevede ca autoritățile să plătească dobânzi atunci când întârzie plata facturilor către firme, propune limitarea duratei controalelor fiscale și administrative, publicarea planurilor anuale de verificare și repararea prejudiciilor cauzate de acte administrative nelegale.
Anunțul a fost făcut la o conferință de presă la care au participat deputata Grațiela Gavrilescu, președinta Biroului Executiv al PUCL, Lavinia Șandru, președinta Biroului Central de Coordonare și Strategie, Daniel Florea, liderul PUCL București, și antreprenorii Ionuț Botorogeanu, Mihai Coca Constantinescu și Alexandru Mîtîcă.
Inițiativa include notificarea prealabilă a firmelor în cazurile prevăzute de lege și crearea unui registru electronic național al controalelor. Pentru o prima abatere minoră, fără prejudicii, autoritățile ar urma să aplice cu prioritate avertismentul. Instituțiile de control ar publica anual rapoarte privind verificările efectuate, sancțiunile aplicate și măsurile anulate definitiv.
Deputata Grațiela Gavrilescu a subliniat că verificările trebuie să le ofere firmelor posibilitatea de a se conforma legii, mai ales atunci când acestea nu dispun de consultanță juridică.
Lavinia Șandru a declarat: „Antreprenorii au nevoie de reguli clare, de predictibilitate și de respect din partea instituțiilor statului. În spatele fiecărei afaceri sunt oameni care muncesc, familii și locuri de muncă”. Daniel Florea a susținut că statul trebuie să își asume rolul de partener al mediului de afaceri.
Antreprenorii prezenți au evidențiat provocările curente: Ionuț Botorogeanu a avertizat că verificările fără un calendar clar pot bloca activitatea firmelor și că fiecare zi de întârziere generează costuri. Mihai Coca Constantinescu a atras atenția că abuzurile administrative și măsurile de austeritate frânează dezvoltarea tinerilor antreprenori. Alexandru Mîtîcă a arătat că instabilitatea din mediul privat și austeritatea au determinat unele firme să își restrângă activitatea.
PUCL a anunțat că va publica proiectul integral pentru consultare și îl va propune spre semnare parlamentarilor din toate formațiunile politice. Inițiativa include două instrumente de dialog: „Jurnalul abuzului”, prin care firmele pot documenta, inclusiv anonim, experiențele din timpul controalelor, și „Vocea antreprenorului”, pentru a semnalat probleme și a propune modificări legislative.