Recife de corali și istorie în Cheile Bistriței și Masivul Buila-Vânturarița

În județul Vâlcea, vestigiile unui recif de corali de acum 145 de milioane de ani se îmbină cu monumente religioase rupestre și episoade dramatice din istoria României.

Recife de corali și istorie în Cheile Bistriței și Masivul Buila-Vânturarița

În județul Vâlcea, în Cheile Bistriței și în Masivul Buila-Vânturarița, se află pereți de calcar care au format un recif de corali pe fundul Oceanului Tethys acum 145 de milioane de ani.

Proiectul Geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte pune accent pe geodiversitate, încercând să transmită vizitatorilor istoria geologică a regiunii. Geologul Florin Stoican, reprezentant al Asociației Kogayon, explică faptul că Masivul Buila-Vânturarița a fost un recif de corali format acum 145 de milioane de ani. În structura pietrei se găsesc schelete de corali și exemplare de Ellipsactinia eliptica, o specie de algă calcaroasă. Această specie de algă a coexistat cu coralii în construcția recifului timp de 10 milioane de ani.

Pe o distanță de aproximativ trei kilometri în Cheile Bistriței, drumeții pot traversa structura fostului recif, trecând de la zona de lagună, cu ape puțin adânci și atoli, până în zona de mare adâncă a Oceanului Tethys, unde apa depășea 3.000 de metri. În perioada Cretacicului, compartimentul s-a scufundat, fiind acoperit de sedimente aduse de râuri și fluvii. Ulterior, ciocnirea plăcilor tectonice a ridicat muntele, Vârful Vânturarița atingând în prezent 1.885 de metri altitudine.

Zona cuprinde roci din epoci diverse: argile de la Horezu, trovanți de la Costești, conglomerate cretacice cu fosile și roci metamorfice din Paleozoic. O dovadă valoroasă pentru istoria Pământului este jaspul, o rocă semiprețioasă găsită la contactul dintre calcare și rocile cristaline. Formarea jaspului din schelete silicioase de radiolari demonstrează că marea avea în acea zonă o adâncime de cel puțin 3.800 de metri înainte de ridicarea munților. Ca reper vizual pentru radiolari, Florin Stoican menționează o sculptură în formă de sferă cu țepi situată pe acoperișul Muzeului Național de Geologie din București.

Accesul către Peștera Liliecilor (sau Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul) se face din curtea Mănăstirii Bistrița, situată la intrarea în Cheile Bistriței. În zona Cheilor Bistriței se află și Peștera Urșilor (Peștera Haiducilor), o cavitate cu o intrare monumentală, parțial colmatată. Datorită amenajării potecilor de acces de către organizația Kogayon, numărul de vizitatori la Peștera Urșilor a crescut la aproape 10.000 de persoane pe an. Locul este asociat cu legende despre aurul haiducilor și oComoara domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Peștera Liliecilor adăpostește o colonie de lilieci și este închisă publicului în perioadele de hibernare sau de maternitate. În cadrul monitorizării faunai, specialiștii au colaborat cu două călugărițe de la Mănăstirea Bistrița, care au botezat speciile de lilieci după trăsături fizice, folosind denumiri precum „liliacul cu față de șoricel” sau „liliacul cu nasul turtit”.

Peștera Liliecilor păstrează două biserici rupestre și vestigii arheologice. Istoricul menționează prezența sihaștrilor încă din secolul al XIII-lea, în perioada cnezatelor lui Farcaș și Litovoi. Biserica cu hramul Tuturor Sfinților a fost ridicată la începutul secolului al XVIII-lea.

Mănăstirea Arnota, ctitorie a lui Matei Basarab, a fost locul de domiciliu forțat al mareșalului Ion Antonescu după ruptura de regele Carol al II-lea. Lăcașul păstrează picturi realizate de Stroe din Târgoviște, care marchează trecerea către un stil mai umanist, specific epocii lui Matei Basarab. În perioada lui Constantin Brâncoveanu, bisericii i s-a adăugat pridvorul, fiind păstrate și ușa originală din lemn de nuc cu o inscripție din perioada în care acesta era vel logofăt. În Mănăstirea Arnota se află mormântul lui Matei Basarab, cu o piatră tombală care reprezintă o sursă documentară pentru artileria din Țările Române, având sculptate piese de artilerie și armuri. Alături de domnitor este înmormântat tatăl său, Danciu. De asemenea, catapeteasma originală a mănăstirii a fost transferată în 1912 la Muzeul de Artă din București.

Mănăstirea a ars complet în 1922, fiind ulterior refăcută parțial în 1935 de către mișcarea legionară, care a construit și drumul de acces pe munte. În 1948, muntele deasupra Arnotei a fost punct de rezistență anticomunistă, culminând cu un atac al Securității în ziua de Paște, în care au fost uciși și arestați mai mulți partizani. Maicile de la Arnota au fost prigonite pentru sprijinirea acestora. După o perioadă de declin, mănăstirea a fost refăcută integral în anii 2000, devenind schit de maici.

La Muzeul Trovanților din Costești, geologia se intersectează cu istoria recentă, zona fiind locul ultimei mari confruntări dintre mineri și forțele de ordine în ianuarie 1999. Vizitatorii găsesc acolo panouri dedicate formațiunilor geologice și evenimentelor din 1999. Florin Stoican menționează, în glumă, că trovanții ar fi putut fi folosiți ca arme în timpul ciocnirilor. Evenimentele din 1999 au influențat toponimia locală, zona cunoscută anterior drept „Râpa cu Nisip” fiind rebotezată de localnici „Râpa lui Dejeu”, după ministrul de Interne Gavril Dejeu.

Surse:
Categorii:
Entități:
Etichete: