Iranul a reușit să își asigure controlul asupra unor terminale petroliere și facilități de depozitare în mai multe localități din China, permitând transportul și vânzarea petrolului său cru, sancționat de Statele Unite. Această structură complexă, descrisă într-o scrisoare confidențială obținută de Iran International și confirmată de surse din Ministerul Petrolier iranian, implică facilități portuariе controlate de iranieni, lease-uri pe termen lung și rezervoare care permit vaselor petroliere interzise să debarce petrol direct în China. Acest aranjament reduce dependența de trasferarea mărfurilor între vase și de rutele maritime convenționale.
Scrisoarea, trimisă de Hamid Bovard, fostul șef al Companiei Naționale Petrolifere Iraniene (NIOC) și actualul ministru interimar al Petrolierului, către Ali Shamkhani, fost secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională și consilier politic al liderului suprem Ali Khamenei, contrastează politicesc cu abordarea precedenților. Bovard critică politicile de comerț cu petrol implementate de fostul președinte Ebrahim Raisi și prezintă o alternativă dezvoltată sub președinția lui Masoud Pezeshkian, care se bazează pe cooperarea subtilă cu autoritățile chineze.
Conform spuselor lui Bovard, autoritățile iraniece au instruit intermediari de încredere să continue utilizarea vaselor sancționate, capabile să facă legătura la porturile designate din China. Ministretul de Externe iranian a negociat accesul la facilitățile portuare și a asigurat lease-uri pe termen lung pentru infrastructura de depozitare, facilitând vânzarea directă a petrolului iranian pe piața chineză. Două surse din Ministerul Petrolier irlian au declarat pentru Iran International că Teheranul a preluat controlul asupra facilităților din trei locații distincte.
Printre aceste locații se numără un terminal din zona liberă de comerț Ningbo-Zhoushan, unde Iran a obținut controlul după ce a ajutat la construirea unor facilități de tranzit mai mici, precum și cote în docuri mai mici din Qingdao și Pant, în provincia Shandong. Aceste terminale sunt situate lângă conducte, permițând transportul petrolului crud către rafinăriile chineze fără a fi nevoie de transferul acestuia în alte vase.
Iranul a achiziționat, de asemenea, seven rezervoare de petrol în China. Patru dintre acestea sunt localizate în porturile Dalian și Huizhou, precum și în orașele costiere Dongying și Weifang. Ministerul Petrolier controlează trei altele în zona Arhipelagul Ningbo-Zhoushan, inclusiv facilități de pe insulele Aoshan și Shulanghu și în zona petroliera Zengyamuo. Facilitățile sunt raportat utilizate de vasele legate de Hossein Shamkhani, fiul lui Ali Shamkhani, care operează o flotă fantomă. Departamentul Trezorului SUA a sancționat deja 51 de vase asociate lui Hossein Shamkhani.
China a constituit de mult timp o piesă centrală în eforturile Iranului de a susține exporturile de petrol în ciuda sancțiunilor americane, fiind cel mai mare cumpărător de petrol iranian. Rafinăriile chineze independente, cunoscute sub numele de „rafinării de cățel“ (teapot refineries), cumpără o mare parte din acest petrol prin intermediari. Conform datelor Kpler citate într-un raport Reuters, China a reprezentat peste 80% din exporturile shipate de petrol iranian în 2025, cu o medie de aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi.
Cele două țări au dezvoltat și un mecanism de plată de tip barter, care permite Iranului să convertească veniturile din petrol în credite pentru achiziția de bunuri chineze, ocolind canalele bancare internaționale convenționale. Sub acest aranjament, veniturile provin din vânzările de petrol iranian sunt canalizate printr-un vehicul cu scop special (SPV), care plătește furnizorii chinezi pentru produse ce variază de la medicamente și vehicule la echipamente de comunicații. Sistemul permite companiilor chineze să primească plăți fără a interacționa direct cu cumpărătorii iranieni sau a utiliza canale bancare internaționale standard, limitându-și expunerea la sancțiunile SUA. China, în schimb, continuă să acceseze petrol iranian la discount.
În ciuda acestor aranjamente, scrisoarea lui Bovard sugerează că Teheranul a întâmpinat o rezistență crescută din partea Beijingului în privința comerțului cu petrol. Potrivit corespondenței, China a respins solicitarea Iranului de a crește cotele de import de petrol crud pentru rafinăriile chineze, a majorat achizițiile din Venezuela și a demandat discounturi mai mari pentru petrolul iranian. Scrisoarea a expus, de asemenea, tensiunile din rețeaua de comerț cu petrol a Iranului, în special privind rolul lui Hossein Shamkhani și al altor intermediari.
Bovard a acuzat că Hossein Shamkhani a folosit împrumuturi din partea guvernului iranian pentru a achiziționa nave, dar le-a utilizat pentru a transporta petrol rusesc, nu iranian. De asemenea, l-a acuzat pe Shamkhani că a primit petrol iranian pe bază de consignatie fără a furniza garanții și a vândut la piață. Bovard a portretizat Emiratele Arabe Unite ca domeniu exclusiv de comerț al lui Shamkhani, sugerând că ministerul petrolului a devenit efectiv un agent al intereselor sale de afaceri. Scrisoarea disputează, de asemenea, evaluarea lui Ali Shamkhani cu privire la discounturile la care este vândut petrolul iranian. Shamkhani îi raportase lui Khamenei că discountul era de 50 de centi pe baril sub Raisi, comparativ cu 9 dolari pe baril sub Pezeshkian.
Aceste revelații recente urmează unui alt raport Iran International din septembrie, care indica faptul că Mohammad Javad Bavand, un asistent special al ministrului petrolului, îi instruise pe patru intermediari, inclusiv pe Hossein Shamkhani, să vândă 86 de milioane de barili de petrol iranian cu un discount de 8,5%. Deși China rămâne cel mai important client al petrolului iranian, cererea pentru discounturi mai mari și restricțiile asupra cotelor de import sugerează că disponibilitatea Beijingului de a-l acomoda pe Teheran poate avea limite.