Un bărbat din Spania va primi peste un milion de euro după ce a descoperit din întâmplare un monument renascentist ascuns în pereţii casei pe care o cumpărase pentru a o renova. Descoperirea, făcută în urmă cu zece ani în oraşul Ubeda, a declanşat un lung proces în instanţă, după ce autorităţile regionale au refuzat iniţial să plătească recompensa prevăzută de lege. Juan Francisco Leon Catena, un locuitor al oraşului Ubeda, din provincia spaniolă Jaen, nu bănuia ce se ascunde în pereţii casei pe care o cumpărase în centrul istoric al localităţii. În timp ce se pregătea să înceapă lucrările de renovare, bărbatul a descoperit un portal monumental din perioada renascentistă, despre care se credea că a dispărut, scrie El Pais. Oraşul Ubeda, alături de localitatea învecinată Baeza, face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 2003. Descoperirea făcută în noiembrie 2016 a scos la lumină o parte importantă a istoriei arhitecturale a regiunii, dar a schimbat complet planurile familiei care voia să transforme veche clădire într-o locuinţă. Juan Francisco Leon şi tatăl său au descoperit, în timp ce îndepărtau tencuiala de pe pereţi, faţada bisericii fostului spital San Jorge, cunoscut şi sub numele de Pero Almides. Deşi biserica datează din anul 1347, portalul descoperit, cu o lăţime de 15 metri şi o înălţime de 11 metri, este mai recent, de la sfârşitul secolului al XV-lea. Acesta este atribuit celebrului arhitect al Renaşterii spaniole Andres de Vandelvira, care a contribuit la realizarea principalelor monumente din Ubeda şi Baeza. Specialiştii care au analizat construcţia la scurt timp după descoperire au constatat că portalul prezintă o serie de caracteristici care atestă starea sa bună de conservare. Experţii i-au mai recunoscut şi „marea valoare estetică”, datorită stilului renascentist târziu şi caracterului său neobişnuit pentru intrarea într-o capelă funerară. Monumentul este un caz unic în Ubeda. În urma evaluării, Departamentul pentru Cultură al Andaluziei a stabilit că orice intervenţie asupra imobilelor care adăpostesc monumentul trebuie să respecte restricţiile prevăzute de articolul 33 din Legea patrimoniului istoric al Andaluziei, care limitează lucrările asupra unor astfel de bunuri protejate.
În noiembrie 2026 se împlinesc zece ani de la descoperirea monumentului. Abia acum, după ce Curtea Supremă a pus capăt unui îndelungat litigiu, proprietarul urmează să primească recompensa financiară prevăzută de Legea patrimoniului spaniol. Comisia de evaluare a Guvernului regional al Andaluziei, instituţia competente în domeniul patrimoniului artistic, a stabilit că suma datorată pentru această descoperire artistică deosebită, depăşeşte un milion de euro. Legea patrimoniului istoric spaniol din 1985 prevede acordarea unei recompense pentru descoperirile întâmplătoare, definite drept cele care au avut loc din întâmplare sau ca urmare a oricărui tip de lucrări de excavare, demolare sau construcţie. Cu toate acestea, Juan Francisco Leon a fost nevoit să se adreseze instanţelor pentru a obţine recunoaşterea dreptului său. Guvernul regional a refuzat iniţial să plătească recompensa, invocând o excepţie din Regulamentul privind protecţia şi promovarea patrimoniului istoric al regiunii. Autorităţile au susţinut că pe faţada descoperit s-ar afla un blazon al familiei Messia, considerat emblemă heraldică şi clasificat drept Bun de Interes Cultural (BIC). Curtea Superioară de Justiţie a Andaluziei a respins însă argumentele administraţiei regionale, deoarece afirmaţiile acesteia nu au fost doveditoare. Deşi litigiul privind recompensa a fost soluţionat, viitorul monumentului rămâne incert. Proprietarul negociază în prezent cu Primăria din Ubeda pentru a găsi cea mai bună soluţie prin care patrimoniul descoperit să poată fi pus în valoare şi prezentat publicului. „A trecut prea mult timp, iar acum ceea ce mă interesează este să pun cât mai repede în valoare acest monument, care a stat aproape şase secole ascuns sub pământ”, a declarat Leon. Proprietarul a propus ca faţada descoperită să rămână vizibilă din stradă, chiar dacă acest lucru ar însemna reducerea suprafeţei utilizabile a imobilului. În schimb, Primăria ar urma să suporte costurile reabilitării clădirii cu patru etaje. „Dacă primăria nu poate sau nu vrea să realizeze lucrările, ar trebui măcar să le permită celor dintre noi care suntem dispuşi să le facem să avanseze cu toate garanţiile legale”, a susţinut bărbatul. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât un raport de conservare şi restaurare, comandat de Guvernul regional al Andaluziei în cadrul procedurii de evaluare a recompensei, avertizează asupra problemelor structurale ale clădirilor care adăpostesc monumentul şi care aparţin municipalităţii. Potrivit raportului, infiltraţiile duc la putrezirea structurilor şi a grinzilor din lemn, ceea ce le compromite rezistenţa, cu riscul aferent de prăbuşire. Specialiştii au identificat şi semne de putrezire şi mucegai la nivelul lemnului din tavane, precum şi colonii de ciuperci pe pardoselile încăperilor învecinate, favorizate de umiditate şi întuneric. Descoperirea a schimbat radical planurile familiei din Ubeda. Juan Francisco Leon cumpărase o casă veche pe care intenţiona să o renoveze treptat, pentru a locui acolo cu familia sa. În schimb, a ajuns să fie responsabil pentru conservarea unui portal renascentist excepţional, considerat pierdut până în momentul descoperirii. Între timp, proprietarii s-au mutat într-o altă locuinţă, cumpărată pe aceeaşi stradă, şi aşteaptă să afle ce se va întâmpla cu monumentul. „Avem mai multe propuneri de iniţiative private pentru punerea în valoare a portalului, dar totul depinde de rezultatul proiectului arheologic care trebuie realizat”, a explicat Leon.