Un articol despre depășirea testelor clasice de IQ pune accentul pe curiozitate, creativitate, gândire critică și colaborare ca abilități necesare pentru viitor, într-un context în care inteligența artificială poate oferi rapid răspunsuri standard.
Testele clasice de IQ au fost concepute pentru o altă epocă, iar oamenii de știință caută metode noi de evaluare a abilităților de care copiii au nevoie cu adevărat pentru viitor. Într-o lume în care inteligența artificială poate oferi în câteva secunde răspunsurile standard recompensate de evaluările tradiționale, cercetătorii pun accentul pe curiozitate, creativitate, gândire critică și colaborare, relatează The Washington Post The Washington Post.
Pentru a măsura cât de mult prețuiesc copiii curiozitatea, Kelsey Lucca, psiholog specializat în dezvoltare la Universitatea de Stat din Arizona, a organizat un experiment simplu.
Cercetătoarea a ascuns un obiect în spatele unei perdele și le-a oferit copiilor o alegere: puteau descoperi ce se află acolo, dar numai dacă acceptau să renunțe la o parte din recompensele câștigate rezolvând o sarcină.
Majoritatea copiilor au ales să plătească prețul cunoașterii. Potrivit studiului publicat în luna august în revista Journal of Experimental Child Psychology, 87% dintre participanți au renunțat la cel puțin o parte din recompensă pentru a rezolva misterul.
Experimentul face parte dintr-o nouă generație de teste menite să surprindă calități ale minții pe care evaluările tradiționale de inteligență le trec cu vederea, mai ales în contextul în care scorurile clasice pot reflecta adesea avantaje socioeconomice și culturale, nu doar potențialul nativ.
Kelsey Lucca, care conduce Laboratorul Minți Emergente din cadrul universității, susține că sistemul de educație trebuie să pregătească elevii pentru problemele de a căror existență nu știu încă. Trebuie să te simți confortabil cu necunoașterea și să te bazezi pe incertitudine, explică cercetătoarea.
Timp de generații, școlile s-au concentrat aproape exclusiv pe elementele fundamentale: cititul, scrisul și aritmetica. Tot mai mulți cercetători avertizează însă că aceste competențe nu mai sunt suficiente.
Dezbaterea a devenit cu atât mai urgentă în Statele Unite cu cât un număr remarcabil dintre liderii marilor companii americane de tehnologie — printre care Elon Musk, Demis Hassabis, Sundar Pichai, Jan Koum, precum și frații Patrick și John Collison — și-au petrecut anii de școală formativă în afara sistemului american de învățământ preuniversitar.
Aceasta este o țară minunată pentru a fi talentat, creativ și inovator. Nu este o țară grozavă pentru a învăța cum să faci aceste lucruri, afirmă Jonathan Plucker, profesor de educație la Universitatea Johns Hopkins, specializat în studiul creativității și al educației copiilor supradotați.
Ariel Kalil, psiholog și profesoară la Universitatea din Chicago, atrage atenția că abilități precum curiozitatea și creativitatea sunt adesea tratate ca simple bonusuri, utile abia după stăpânirea materiei de bază.
În opinia sa, relația este exact inversă: curiozitatea este cea care atrage un copil spre o carte, creativitatea îl ajută să lege ideile în moduri noi pe măsură ce citește, iar gândirea critică îl face să verifice dacă acele idei se susțin.
Nu trebuie să știi răspunsul corect tot timpul, spune Kalil, subliniind că scopul este ca elevii să fie imaginativi și curioși în legătură cu lumea.
Cercetătorii avertizează totuși că rezultatele unor experimente punctuale trebuie interpretate cu prudență. Este cunoscut cazul testului bezelei, care părea să demonstreze că preșcolarii capabili să își amâne recompensa au mai mult succes mai târziu în viață.
Studiile ulterioare au arătat însă că disponibilitatea unui copil de a aștepta era strâns legată de mediul familial și de stabilitatea economică, ceea ce înseamnă că testul măsura mai degrabă contextul în care crescuse copilul decât o trăsătură strict înnăscută.
În ceea ce privește curiozitatea, cercetările arată beneficii pe tot parcursul vieții: copiii curioși au rezultate mai bune la citire și matematică, iar la vârsta a treia această trăsătură este asociată cu o îmbătrânire mai sănătoasă.
Kelsey Lucca distinge între curiozitatea bazată pe interes, plăcerea de a descoperi ceva nou, și cea bazată pe privațiune, dorința de a umple un gol de cunoaștere.
Un sondaj realizat pe 2.000 de părinți din Chicago a arătat că părinții cu studii superioare pun mai mult accent pe curiozitate, în timp ce părinții cu un nivel de educație mai scăzut prioritizează abilități precum număratul sau recunoașterea alfabetului — o diferență pe care Ariel Kalil o numește o altă dimensiune a inegalității.
Psihologii numesc acest proces gândire divergentă și îl măsoară adesea cerându-le copiilor să găsească cât mai multe utilizări neobișnuite pentru un obiect banal, cum ar fi o cărămidă.
Roger Beaty, profesor asociat de psihologie la Universitatea de Stat din Pennsylvania, a dezvoltat un test similar pentru a evalua potențialul tinerilor în domeniul științific. Studenții sunt rugați să formuleze întrebări de cercetare, ipoteze și posibile experimente.
Rezultatele arată un potențial predictiv care trece dincolo de simplul coeficient de inteligență, ajutând la identificarea celor capabili să pună întrebări cu adevărat relevante.
Pentru profesorul Jonathan Plucker, miza centrală a educației este tocmai aceasta: La ce folosești toate aceste cunoștințe? Cred că scopul general este cu adevărat rezolvarea creativă a problemelor.
Până de curând, marele obstacol în introducerea acestor teste la scară largă a fost evaluarea. Spre deosebire de un exercițiu de matematică, răspunsurile deschise necesitau o notare subiectivă și consumatoare de timp din partea evaluatorilor umani.
Inteligența artificială începe însă să rezolve această problemă: cercetătorii dezvoltă sisteme automate capabile să evalueze originalitatea răspunsurilor la un nivel foarte apropiat de cel al experților umani, permițând școlilor să măsoare gândirea creativă la mii de elevi simultan.
O altă direcție importantă de cercetare vizează modul în care copiii gândesc împreună.
Jan Engelmann, profesor asociat de psihologie la Universitatea din California, Berkeley, ilustrează acest concept prin imaginea a doi copii aflați în fața unui gard prea înalt pentru fiecare dintre ei: dacă unul îl ajută pe celălalt să urce, împreună pot vedea ceea ce niciunul nu ar fi putut observa pe cont propriu.
După ce făceau o alegere, un cercetător prezentat drept expert fie le confirma varianta, fie îi contrazicea. Copiii care s-au confruntat cu dezacordul au petrecut mult mai mult timp investigând și testând dacă au avut dreptate.
Această dinamică oglindește modul în care funcționează știința în lumea reală, unde marile descoperiri sunt rareori rodul unei singure minți.
Pentru a stabili dacă un tratament funcționează, un cercetător concepe experimentul, altul îl execută, un al treilea analizează datele, iar alți specialiști contestă concluziile și propun explicații alternative — progresul apărând tocmai din această căutare colaborativă a adevărului.