Faptul că un minor locuiește cu un părinte după separare nu îi conferă dreptul de a decide unilateral orice deplasare a copilului, iar procedurile variază în funcție de destinație și de modul în care este exercitată autoritatea părintească. Pentru o vacanță obișnuită în interiorul României, în perioada în care copilul se află legal în grija părintelui respectiv, nu este necesară, ca regulă, o declarație notarială din partea celuilalt părinte, cu condiția respectării programului convenit sau stabilit de instanță și a eventualelor restricții din hotărârea de divorț.
Regulile se schimbă în cazul plecării din România în străinătate. Dacă minorul este cetățean român și călătorește împreună cu singurul părinte cu care locuiește, este necesară, de regulă, declarația autentificată a celuilalt părinte. În România, această declarație se obține la un notar public și poate acoperi mai multe călătorii, pentru o perioadă maximă de trei ani, eliminând nevoia de a fi întocmită obligatoriu înaintea fiecărei vacanțe individuale. Prezența pașaportului copilului nu înlocuiește acordul parental.
Excepțiile de la regula acordului includ situațiile în care un părinte exercită autoritatea părintească exclusiv, în baza unei hotărâri judecătorești definitive, sau în cazul decesului celuilalt părinte, fapt care trebuie dovedit cu acte. Simpla atribuire a reședinței copilului la un părinte nu echivalează cu exercitarea exclusivă a autorității părintești. Alte excepții privesc deplasarea în țara unde copilul își are stabilizat oficial domiciliul sau reședința.
Când minorul pleacă în străinătate însoțit de o terță persoană majoră, precum bunicii, iar autoritatea părintească este comună, este necesar acordul autentificat al ambilor părinți. În absența unui consimțământ, părintele poate solicita instanței de judecată să înlocuiască acordul celuilalt părinte printr-o hotărâre, judecătorul analizând interesul superior al copilului și situația concretă.