ACTUALIZARE Gestionarea traficului rutier la PTF Siret: Poliția de Frontieră a suplimentat efectivul pentru fluidizarea ieșirii
Șoferii de camioane care intenționează să iasă din România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret au de așteptat, joi, aproximativ patru ore, anunță Poliția de Frontieră. „În prezent, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret se înregistrează o creștere a timpilor de așteptare pentru camioanele care se prezintă la controlul de frontieră pe sensul de ieșire din România, aceștia ajungând la aproximativ 240 de minute. Această situație este determinată de numărul mare de camioane care se prezintă la controlul de frontieră, pe fondul intensificării transporturilor de mărfuri în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă”, a informat Poliția de Frontieră, joi. În prezent, aproximativ 260 de TIR-uri se află în așteptare pe teritoriul României, pentru efectuarea formalităților de trecere a frontierei.
Pentru gestionarea traficului și reducerea timpilor de așteptare, Poliția de Frontieră Română a suplimentat personalul și arterele de control la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului de trecere. Totodată, sunt utilizate stații mobile de control, pentru procesarea operativă a automarfarelor.
De asemenea, Poliția de Frontieră Română ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ucrainene, în vederea coordonării activităților și facilitării fluxului de trafic. „Precizăm că, deși la nivelul PTF Siret sunt utilizate toate resursele umane și materiale disponibile, fluidizarea traficului depinde și de capacitatea autorităților ucrainene de a prelua și procesa camioanelor care ies din România. Astfel, reducerea timpilor de așteptare presupune o coordonare permanentă și o corelare a capacităților de procesare de pe ambele părți ale frontierei”, a menționat sursa citată.
Conform datelor de pe site-ul Poliției de Frontieră, timpi ridicați de așteptare pentru camioane la ieșirea din țară se înregistrează, joi, și la PTF Albița (120 de minute), Galați (200 de minute) și Isaccea (60 de minute).
ACTUALIZARE Aglomeratie de TIR-uri la Vama Siret: Camioanele asteapta pana la patru ore
Timpii de așteptare pentru camioane la ieșirea din România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret au fost, joi dimineață, foarte ridicați, anunțând purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Suceava, Alina Petraru.
Aproape 260 de autobotucuri se afla in așteptare la iesirea din Romania prin Vama Siret, timpul de traversare fiind estimat la aproximativ 240 de minute, adica patru ore, potrivit Politiei de Frontiera. Aglomeratia este provocata de numarul mare de camioane, pe fondul intensificarii transporturilor de marfuri in perioada premergatoare sarbatorilor de iarna.
Pentru gestionarea traficului, Politia de Frontiera a suplimentat efectivul de personal si a deschis artele de control la capacitatea maxima permisa de infrastructura. De asemenea, sunt utilizate statiile mobile de control pentru procesarea camioanelor.
Autoritatile romanle mentin legatura cu cele ucrainene pentru coordonarea activitatilor si fluidizarea traficului. Politia de Frontiera precizeaza insa ca reducerea timpilor de așteptare depinde si de capacitatea autoritatilor ucrainene de a prelua si procesa camioanele care ies din Romania Mediafax.