Alfie Kohn, autor a 14 cărți despre parenting și educație și unul dintre cei mai vehemenți critici ai sistemului tradițional de învățământ, susține că notele, temele, concursurile și recompensele nu îi ajută neapărat pe copii să devină mai curioși, mai responsabili sau mai interesați de învățare.
Prezent la ParentED Fest 2026, Kohn a argumentat diferența dintre crearea de copii ascultători și formarea unor oameni capabili să gândească pe cont propriu. Mesajul său, completat într-un interviu acordat SpotMedia.ro, este că educația ar trebui să urmărească dezvoltarea copilului în ansamblu, nu doar performanța academică, iar părinții și profesorii pot iniția schimbări fără a aștepta o reformă națională.
Ideea centrală a lui Kohn cere întrebarea ce fel de adulți vrem să devină copiii noștri – curioși, responsabili, empatici și cu gândire critică. Expertul invită părinții și profesorii să analizeze importanța excesivă acordată „ascultării” în propriul comportament.
„Dacă pedeapsa este suficient de severă, ea poate obține conformare temporară, dar cu un cost enorm. Când sunt amenințați, copiii se simt furioși și lipsiți de putere. Pedeapsa nu este decât o modalitate sigură de a distruge relația cu ei”, explică Kohn.
Kohn demonizează recompensele ca soluție pe termen lung, observând că anticiparea premiului îl face pe copil să nu mai fie atent la esența activității, ci interesat exclusiv de ce primește în schimb. El reamintește distincția crucială între motivația externă – făcutul lucrurilor pentru recompensă sau evitarea pedepsei – și motivația internă, unde actul este valorizat pentru sine.
„Ne dorim copii cărora le face cu adevărat plăcere să se joace cu idei, cuvinte și numere”, afirmă Kohn.
El contestă practici consolidate: testele cu note, competițiile, predarea frontală și temele. Acestea mută focusul de la înțelegerea profundă către performanță superficială și conformare.
Notele îi induc pe elevi să aleagă sarcini mai ușoare, evitând riscurile necesare învățării, ducând la gândire superficială. Elevii vor învăța să ignore informația dacă aceasta nu apare la teste, teze sau examinări.
Competiția îi transformă pe colegi în adversari, exacerbând problemele deja existente precum bullying-ul.
Întrebat despre schimbarea în România, unde examenele și temele sunt fundamentale, Kohn propune o abordare duală: pe termen scurt, reducerea efectelor negative ale sistemului actual, iar pe termen lung, analiza eficienței examenelor standardizate cu miză mare.
Kohn consideră că Examenele precum Evaluarea Națională sau Bacalaureatul sunt adesea momentele decisive care închid ușa unor trasee alternative. Admiterea la facultate ar trebui să se bazeze pe multiple metode de evaluare, iar elevii să își aleagă liceul pe baza vocației, nu a unui test.
Kohn propune o discuție amplă privind ce fel de societate vrem să construim prin educație.
„Trebuie să ne întrebăm și ce fel de țară vrem să fie România. Pentru că sistemul actual pare conceput să perpetueze un model totalitar, nu unul democratic.”, spune Kohn.
Când este invitat ca exemplu, Finlanda este citată ca model de sistem demn de urmat, datorită pregătirii avansate a profesorilor, prestigiului profesiunii și autonomiei, salarizate ca priorități la nivel de conducere.
Kohn susține că, deși reforma educației durează, profesorii pot introduce schimbări imediate în clasă.
O recomandare cheie este reducerea rolului notelor. El sugerează ca profesorii să nu mai noteze fiecare lucrare individual, oferind în schimb comentarii concrete despre progrese și zone de îmbunătățire.
Evaluarea trebuie să însemne colectarea de informații despre progresul elevului și comunicarea lor pentru claritate, nu doar atribuirea unui scor.
Kohn propune chiar participarea elevilor la stabilirea propriilor note. Profesorul poate avea ultimul cuvânt, dar implicarea elevului schimbă fundamental dinamica evaluării.
„Dacă aș fi profesor, m-aș întâlni cu fiecare elev la sfârșitul semestrului și am discuta despre lucrurile cu adevărat importante: «Cum a fost acest semestru pentru tine? Ce ar fi putut fi mai bine? Mai ai întrebări pe acest subiect?». Abia apoi aș adăuga: «Apropo, trebuie să-ți trec și o notă. Ce crezi că ar trebui să fie?».”, descrie Kohn scenariul ideal.
Exemplul „școlilor care fac bine ce fac” includ institutele care permit profesorilor să construiască programa pornind de la întrebările și interesele elevilor.
„La începutul anului, copiii sunt întrebați ce vor să afle despre ei înșiși și despre lumea din jur. Profesorul poate identifica astfel temele de interes și poate construi proiecte în jurul lor.
„În loc să primească informații pe care trebuie să le memoreze, elevii au ocazia să caute răspunsuri, să facă legături între subiecte și să înțeleagă în profunzime ceea ce studiază”, explică Kohn.
În lipsa opțiunilor personalizate, Kohn recomandă colaborarea. Învățarea în perechi, grupe mici și meeting-urile regulate ale clasei, unde elevii participă la decizii, construiesc o comunitate în care fiecare contează.
Filozofia sa se rezumă: „Copiii învață să ia decizii bune luând decizii, nu urmând instrucțiuni.”
Pentru părinții cu copii care și-au pierdut deja interesul, Kohn recomandă înțelegerea cauzei pierderii interesului, în loc să se insiste pe rezultate.
Prima măsură este să se descopere ce a plăcut și ce nu a plăcut la școală, identificând declanșatorii interesului versus ai depresiei academice.
Este crucial să nu devină notele subiectul central al conversațiilor familiale.
„Nu vorbi niciodată cu copilul despre note. Vorbește cu el despre ceea ce a învățat nou”, sfătuiește expertul.
Dacă un copil descoperă o pasiune (matematică, un autor), părintele trebuie să o încurajeze prin explorare librărească și discuții, fără a transforma pasiunea într-o obligație pentru rezultate.
Scopul final este reaprinderea motivației intrinseci.
Kohn consideră necesară cooperarea școlii cu familia. Dacă profesorii nu sunt pregătiți încă, părinții pot compensa acasă. Dialogul deschis aduce deja jumătate din schimbare.
Mesajul final este de a reduce preocuparea pentru note și de a crește interesul pentru ceea ce se învață, schimbând perspectiva asupra copilului: nu prin prisma rezultatelor, ci prin prisma înțelegerii, conexiunilor sociale și dorinței de descoperire.
Pentru părinți, asta înseamnă înlocuirea întrebării „Ce notă ai luat?” cu „Ce ai învățat astăzi?”. Pentru profesori, înseamnă mai mult feedback, proiecte bazate pe întrebări și oportunități de decizie.
Deși sistemul nu se schimbă peste noapte, obiceiurile unui părinte sau ale unui profesor pot fi modificate imediat. „Iar dacă obiectivul este să creștem adulți independenți, implicați și responsabili, poate că de aici ar trebui să înceapă reforma”, conchide Kohn.