O pictură rară a lui Caravaggio, cunoscută până acum doar din copii, a fost descoperită într-o galerie din Paris. O capodoperă pierdută a lui Caravaggio a fost descoperită la Paris de istoricul de artă Maria Cristina Terzaghi. O pânză dispărută de mai bine de un secol, semnată de pictorul italian Michelangelo Merisi da Caravaggio, a fost confirmată oficial și prezentată publicului. Descoperirea senzatională îi aparține Mariei Cristina Terzaghi, una dintre cele mai reputate autorități mondiale în opera maestrului baroc și aceeași specialistă care a identificat în anul 2021 capodopera „Ecce Homo”, salvată în ultimul moment de la o licitație din Madrid, relatează El Pais.
Lucrarea, intitulată „Tânăr cu carafă de trandafiri” (Giovane con caraffa di rose), a fost reperată de expertă în urmă cu trei ani în depozitul din spatele unei galerii pariziene. Deși zvonurile despre existența tabloului circulau discret în mediile academice încă din 2025, autentificarea a devenit acum certă odată cu publicarea primelor imagini detaliate.
Pânsa datează din perioada 1596–1597, anii de debut ai lui Caravaggio la Roma, perioadă în care tânărul artist de circa 25 de ani tocmai sosise din Milano pentru a revoluționa arta europeană prin clarobscurul său inconfundabil. Existența compoziției era documentată istoric prin intermediul a patru copii de epocă, însă originalul nu fusese localizat niciodată până în prezent. Calitatea tehnică a pânzei descoperite la Paris depășește net toate copiile știute, confirmând mâna sigură a maestrului italian.
Una dintre particularitățile cele mai spectaculoase ale compoziției este un joc optic de oglindiri extrem de minuțios, realizat în sfera de sticlă a carafei. În reflexia apei și a sticlei transparente, privitorul atent poate distinge conturul unei ferestre din atelier și silueta unei a doua persoane: un autoportret minuscul al pictorului însuși în timp ce lucra la șevalet.
Acest artificiu tehnic corespunde cu o precizie uimitoare descrierii făcute de pictorul și biograful Giovanni Baglione, rival direct al lui Caravaggio în epocă. În scrierile sale contemporane, Baglione menționa explicit că artistul lombard a pictat o carafă cu flori în care a redat transparența apei și a sticlei, adăugând reflexiile ferestrei unei încăperi și petale stropite cu picături proaspete de rouă.
Potrivit analizei formulate de Maria Cristina Terzaghi, lucrarea se leagă direct, din punct de vedere compozițional și stilistic, de o altă creație celebră din tinerețea pictorului: „Băiat mușcat de o șopârlă” (Ragazzo morso dal ramarro). Istoricii de artă consideră că, încurajat de succesul acelei lucrări timpurii, Caravaggio a dorit să contureze o serie alegorică dedicată celor cinci simțuri. Dacă băiatul atacat de reptilă reprezenta o metaforă a simțului tactil, tânărul care contemplă buchetul de trandafiri constituie personificarea simțului olfactiv.
Traseul tabloului este atestat de arhive istorice remarcabile. Pânza figura oficial la data de 1 august 1607 în inventarul bunurilor deținute de pictorul și antreprenorul Giuseppe Cesari, cunoscut drept Cavalier d'Arpino. În urma unei altercații violente de stradă, Cesari a fost arestat și s-a văzut constrâns să își cedeze întreaga colecție de tablouri către Statul Pontifical pentru a fi eliberat din temniță. Lucrările confiscate au intrat direct în posesia Papei Paul al V-lea, care le-a donat ulterior nepotului său, influentul cardinal Scipione Borghese, colecționar pasionat a cărui moștenire stă la baza actualei Galleria Borghese din Roma, muzeu ce adăpostește în prezent șase opere fundamentale ale lui Caravaggio.
Documentele atestă că „Tânărul cu carafă de trandafiri” a rămas în colecția Borghese cel puțin până în anul 1831, figurând în registre încă din 1693. După înstrăinarea sa în cursul secolului al XIX-lea, tabloul a ajuns la începutul anilor 1900 la Paris, în proprietatea unui librar. În anul 1909, văduva acestuia a scos pânza la licitație ca operă realizată de un autor anonim din școala italiană. Cumpărată la acea vânzare de un înaintaș al actualului proprietar, pictura a fost păstrată timp de peste un secol într-o colecție privată fără ca familia să cunoască adevărata identitate a autorului.
În cazul unei achiziții guvernamentale, una dintre destinațiile firești ar fi Muzeul Luvru, instituție care are deja în patrimoniu trei tablouri semnate de Caravaggio. Valoarea de piață a unei astfel de piese este uriașă. Luând drept reper tranzacțiile recente cu opere ale maestrului, experții estimează că prețul poate atinge cu ușurință pragul de cel puțin 30 de milioane de euro. Aceasta este suma vehiculată atât pentru achiziția lucrării „Ecce Homo” din Spania, cât și valoarea plătită de statul italian în luna martie pentru „Portretul lui Maffeo Barberini.”
La nivel mondial sunt recunoscute cu certitudine mai puțin de 70 de lucrări ale pictorului, însă istoricul de artă Noah Charney estimează în volumul „The Museum of Lost Art” că peste 115 pânze realizate de marele maestru italian au dispărut de-a lungul secolelor, menținând vie speranța unor noi descoperiri spectaculoase.