Câștigarea unui proces civil nu garantează automat recuperarea integrală a tuturor sumelor cheltuite pentru apărarea în justiție, deși partea care pierde litigiul este obligată să contribuie la cheltuielile părții câștigătoare. Această distincție este evidențiată de o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), care subliniază faptul că suma datorată propriului avocat nu coincide neapărat cu cea recoverabilă de la adversar.
În procesele civile, regula generală impune ca partea care pierde procesul să își acopere cheltuielile de judecată ale victoriei, dacă acestea sunt solicitate. Printre aceste cheltuieli se numără onorariile avocaților, taxa judiciară de timbru, costurile expertizelor și alte sume necesare desfășurării cauzei. Obligația de plată poate cădea atât în sarcina reclamantului, dacă procesul său este respins, cât și în cea a pârâtului, dacă instanța dă dreptate acestuia din urmă.
Recuperarea cheltuielilor nu se produce automat. Partea interesată trebuie să solicite explicit acest lucru și să dovedească existența și valoarea acestora. Documentele justificative includ contractul de asistență juridică, facturile și dovezi ale plății, precum chitanțele sau extrasele bancare. Este necesar ca aceste dovezi să fie prezentate până la închiderea dezbaterilor privind fondul cauzei. În cazurile în care fiecare parte obține parțial ceea ce a cerut, instanța stabilește ponderea de suport pentru fiecare, putând compensa cheltuielile reciproce.
Faptul că un onorariu este documentat nu garantează rambursarea lui integrală de către adversar. Codul de Procedură Civilă permite instanței să reduce, motivat, suma recuperabilă pentru onorariu dacă aceasta este considerată „vădit disproporționată” raportat la valoarea sau complexitatea cauzei, precum și la activitatea desfășurată de avocat. Această intervenție judicială este posibilă chiar și din oficiu, fără o solicitare expresă din partea adversarului. Legea cere însă o disproporție evidentă și o justificare clară a măsurii dispuse.
O situație specifică analizată de ICCJ în Decizia nr. 1542 din 23 septembrie 2025 privea un litigiu legat de recuperarea cheltuielilor din două procese anterioare. Instanța de fond a redus onorariile ținând cont, printre altele, de angajarea succesivă a trei societăți de avocatură pentru aceeași problemă litigioasă. Fiecare firmă a fost nevoită să studieze din nou dosarul și probele la preluarea mandatului. ICCJ a considerat că această justificare era validă pentru reducerea acordată, alături de complexitatea dosarelor și activitatea concretă a avocaților.
Angajarea mai multor societăți de avocatură nu exclude recuperarea onorariilor, nici nu implică o reducere automată, dar schimbarea echipei juridice nu justifică, prin ea însăși, transferarea întregii povara financiare asupra adversarului. Diferența dintre onorariul convenit cu clientul și suma redusă de instanță rămâne în sarcaba clientului. De exemplu, dacă un avocat percepe 10.000 de lei, iar instanța obligă adversarul la rambursarea a doar 6.000 de lei, diferența de 4.000 de lei nu poate fi solicitată avocatului pentru restituire, ci constituie o pierdere suferită de client în proces.