În timpul domniei lui Marcus Aurelius (161–180 d.Hr.), Imperiul Roman era conectat la o vastă rețea comercială care lega Europa, Africa și Asia, inclusiv Oceanul Indian, potrivit unui articol publicat de Economedia.ro. Comerțul cu India se desfășura preponderent pe mare, rutele maritime fiind dirijate prin porturile egiptene de la Marea Roșie, care funcionau ca puncte de tranzacție între Imperiul Roman și Asia de Sud. Mărfurile erau transportate pe corăbii care navigau Oceanul Indian, Marea Arabiei și Marea Roșie, ajungând în porturile egiptene Berenike sau Myos Hormos, unde erau încărcate pe caravane către Valea Nilului. După ce ajungeau în Alexandria, centr comercial major al lumii romane, bunurile erau expediate final pe Marea Mediterană, către Italia și alte zone ale imperiului, proces care implica multiple etape și intermediari. Piperul negru, originar din regiunile Malabar din sud-vestul Indiei, era un condiment de lux foarte apreciat în Roma antică, cererea pentru acesta menținând active legăturile comerciale cu regiunile de pe coasta Oceanului Indian. Arheologii au identificat urme ale comerțului Asia-Roma prin descoperiri de boabe de piper negru și alte produse vegetale (orez, nuci de cocos, fasole mung) în porturile romane de la Marea Roșie, precum Berenike. Una dintre cele mai relevante dovezi ale acestor afaceri este Papirusul Muziris, un document comercial egiptean datat în mijlocul secolului al II-lea d.Hr., contemporan cu domnia lui Marcus Aurelius. Documentul relatează un acord între un negustor și un finanțator pentru transportul către Muziris, un centru comercial din sudul Indiei, precum și informații fiscale legate de nava Hermapollon și mărfurile sale. Studiul istoricului Ron Harris din 2020, intitulat 'The Organization of India-to-Rome Trade', analizează organizarea juridică și financiară a acestor schimburi, evidențiind rolul esențial al finanțatorilor și intermediarilor. O altă lucrare importantă este 'The Indo-Roman Pepper Trade and the Muziris Papyrus' a lui Federico De Romanis, care examinează rutele maritime și calendarul călătoriilor în secolul al II-lea. Navigația între Egipt și India depindea de vânturile musonice sezoniere, navigatorii planificand plecările și întoarcerile în funcție de condițiile meteo pentru a traversa marile întinderi de apă. Pe lângă piper, romanii importau pietre prețioase, perle, fildeș, textile fine și mătase, aceasta din urmă ajungând în imperiu adesea prin intermediari și diverse rute terestre sau maritime. Comerțul cu produse exotice genera venituri fiscale semnificative pentru administrația imperială, mărfurile transportate prin Egipt fiind impozitate prin taxa de tetarte, evaluând o cvartă din valoarea bunurilor. Valoarea ridicată a mărfurilor importate corespundea riscurilor considabile ale expedițiilor maritime, profitul final depinzând de prețurile de cumpărare, costurile de transport, taxe și vânzare. În ciuda războaielor și ale epidemiei de ciumă antonină din secolul al II-lea, care au tensionat economia imperiului, legăturile comerciale dintre Egipt și India au rămas active, conform cercetărilor istoricului Roberta Tomber. Imperiul Roman era o putere economică majoră, dar nu controla integral rețelele comerciale globale ale antichității, schimburile fiind realizate de o multiplicitate de actori din India, Arabia și Africa de Est.
Negustorii romani importau mărfuri de lux din Asia, printre care piper, mătase, pietre prețioase și mirodenii, transportate pe distanțe mari și supuse cheltuielilor considabile, inclusiv taxelor vamale. Papirusul, conservat la Biblioteca Națională a Austriei și cunoscut și sub numele de Papirusul de la Viena, conține detalii despre finanțarea și transportul unor încărcături maritime din India.