Fraza „uită-te aici”, repetată de zeci de ori pe zi de către copii, este adesea interpretată de adulți ca fiind o dorință de a primi laude sau aplauze. Totuși, cercetările privind dezvoltarea infantilă sugerează că aceste solicitări pot servi unui scop diferit: stabilirea unei atenții și a unui interes partajate cu cealaltă persoană. Studiile asupra sugarilor indică faptul că arătatul și prezentarea obiectelor sunt modalități de a invita pe cineva să observe împreună un eveniment, nu doar cereri de aprobare.
Dovezi clare privind atenția partajată provin dintr-un studiu publicat în Developmental Science, care a analizat reacțiile sugarilor de 12 luni. Cercetătorii au observat că, atunci când adultul împărtășea atenția și interesul, bebelușii arătau mai frecvent și prelungeau gestul. În schimb, dacă răspunsul adultului nu stabilea această atenție comună, sugarii arătau mai rar în total, dar repetau gestul mai insistent în cadrul aceleiași interacțiuni, încercând astfel să creeze o atenție conjunctă. Totuși, arătatul poate avea și alte scopuri, precum furnizarea de informații pentru a ajuta pe altcineva să găsească un obiect, așa cum a arătat un alt studiu realizat cu copii de 12 și 18 luni.
Importanța acestor schimburi bidirecționale este subliniată de Centrul pentru Dezvoltarea Copilului de la Universitatea Harvard prin conceptul de „servire și returnare” (serve and return). Interacțiunile responsive dintre îngrijitor și copil susțin dezvoltarea timpurie a creierului și fundamentele învățării. Într-un studiu publicat în Psychological Science, condus pe copii cu vârste între patru și șase ani, s-a constatat că cei care au experimentat mai multe schimburi conversaționale cu adulții au prezentat o activare mai mare a girului frontal inferior stâng (regiune implicată în procesarea limbajului) în timpul unei sarcini de ascultare, indiferent de statutul socioeconomic sau IQ. Acest lucru sugerează că dinamica conversației este mai importantă decât cantitatea brută de cuvinte auzite.
În ceea ce privește reacțiile părinților, natura laudelor poate influența dezvoltarea copilului. Un studiu publicat în Child Development a relevat că „lauda procesului” (concentrată pe efort, strategii sau acțiuni), folosită de părinți cu copii între 14 și 38 de luni, a prezis o tendință mai mare a acestora, la vârsta de 7-8 ani, de a vedea abilitățile ca fiind modificabile. Pe de altă parte, o cercetare publicată în Psychological Science a arătat că laudele exagerate (de exemplu, „este incredibil de frumos”) pot avea efecte adverse asupra copiilor cu stima de sine scăzută, făcându-i mai puțin înclinați să aleagă sarcini provocatoare, spre deosebire de copiii cu stima de sine ridicată, care deveneau mai motivați de astfel de laude.
Pentru a sprijini nevoia de conectare a copilului, experții sugerează ca părinții să prioritizeze recunoașterea obiectului sau acțiunii prezentate în locul unei simple laude generale. O abordare eficientă presupune o pauză, observarea atentă a ceea ce copilul arată, descrierea a ceea ce adultul observă și adresarea unei întrebări. De exemplu, în loc de un „bravo”, un părinte poate spune: „Ai folosit foarte multe culori aici. De ce le-ai ales pe acestea?” sau „Ai sărit mult mai departe de data asta. Cum ai reușit?”. Astfel de răspunsuri recunosc efortul și interesul copilului, invitând în același timp la o conversație autentică.