Curtea Supremă a Indiei a decis că Secțiunea 43B a Legii impozitului pe venit reglementează deducerea anumitor datorii specifice, dar nu poate fi invocată pentru a disocala o sumă pe care contribabilul nu a solicitat-o ca deducere și nu a înregistrat-o ca cheltuială în contul de profit și pierdere.
O divizie de trei judecători, formată din Just Ufficerele S V N Bhatti și N V Anjaria, a stabilit că impozitul central pe excizan nesusținut asupra stocului final neepifat de zahăr și melasă, păstrat în depozitul cu drept de vamă, nu poate fi adăugat la venitul impozabil conform Secțiunii 43B coroborate cu Secțiunea 145A, atâta timp cât contribuabilul nu a solicitat-o ca cheltuială.
Instanța supremă a casat o hotărâre a Înaltei Curți din Delhi care reluase adăugarea impusă de Oficiul de Evaluare Fiscală în suma de Rs 69,91,983, referitoare la exercițiul financiar 2005-06, în cazul societății M/s Lakshmi Sugar Mills Co Ltd.
Contribuabilul, un producător de zahăr cristal și melasă, a raportat o pierdere netă de Rs 28.36 lakh pentru anul respectiv, aplicând metoda exclusivă de contabilizare, conform căreia datoriile nu sunt trecute în contul de profit și pierdere.
Raportul auditorului fiscal a identificat un impozit pe excizan neplatit de Rs 69.91 lakh asupra stocului final, certificând totodată că impactul net asupra rentabilității conform Secțiunii 145A era nul. Oficiul de Evaluare a utilizat această observație pentru a justifica adăugarea sumei la baza de calcul a impozitului.
Comisia de Contestații a Impozitului pe Venit (CIT) și Tribunalul Appellate pentru Impozitul pe Venit (ITAT) au respins inițial adăugarea, stabilind că nu se solicitase nicio deducere și că obligația conform Legii excizei centrale se naște doar la scoaterea mărfurilor din fabrică sau din depozitul cu drept de vamă.
Înalta Curte a inversat aceste constatări, observând că mărfurile au fost „recunoscut a fi scoase”, creând un premis fals.
Curtea Supremă a constatat că premisa Înaltei Curți era contrară documentelor, stabilind că, având în vedere constatarea concurentă a autorităților inferioare de appeals, stocul a rămas în depozitul cu drept de vamă și, prin urmare, nu s-a născut nicio obligație pentru plată.
Instanța a hotărât că Oficiul de Evaluare a greșit discalificând o sumă care nu a fost niciodată tratată ca o cheltuială deductibilă.
Divizia a reafirmat faptul că Secțiunea 43B se aplică doar atunci când se solicită o deducere și nu permite adăugarea unei sume nesolicitate. Administrarea fiscală nu a putut demonstra nicio trecere în conturile contribuabilului care să afecteze venitul impozabil.
Având în vedere decizia precedentă a Înaltei Curți dinBombay într-un caz similar, instanta supremă a casat hotărârea Înaltei Curți și a admis apelul morții de zahăr.