Dezbaterea „Traducere fără AI”, organizată recent la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, a pus în prim-plan contrastele dintre algoritmii de generare a textului și actul tradițional al traducerii literare. Evenimentul a marcat lansarea volumelor „Virago” și „Hombres” de Paul Verlaine, traduse în limba română de Iana Maravis.
Mireille Rădoi, directorul general al BCU, a subliniat provocarea la adresa instituțiilor de memorie culturală într-o eră a informației instantanee. Ea a invocat specificitatea traducerii Maravis, întrebându-se dacă un algoritm poate reproduce „semnătura” traductoarei și criticând capacitatea AI-ului de a vedea doar „tipare artificiale”. De asemenea, Rădoi a comentat că un modem nu poate justifica alegerea lexicală profundă, spre deosebire de un traducător care „citește cartea întreagă, o interiorizează, o interpretează și alege”.
Scriitorul Călin Andrei Mihăilescu a descris Inteligența Artificială actuală ca pe o „mulțime de lucruri diverse”, pornind de la Google Translate și ajungând la chatbot-uri, pe care le-a comparat metaforic cu „băși de săpun” capabile să rezolve anumite probleme statistice, dar insuficiente pentru poezie. El a afirmat că „AI-ul nu are formă și ignoră corporalitatea” și s-a pronunțat ferm împotriva „invaziei aproape mongole” a tehnologiei în spațiul umanist, în special pentru operele complexe precum cele ale lui Verlaine.
Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, a remarcat că „problema mare” nu este tehnologhia în sine, ci relațiile umane afectate de modernitate. „Am devenit artificiali prin existența deziluziei”, a notat Cristescu, definind totodată intelectualitatea lui Verlaine ca una complexă.
Traductoarea Iana Maravis a explicat contextul alegerii sale: a descoperit întâmplător o ediție bilingvă a poetului francez, însă i-a găsit traducerea anterioară inadecvată, considerând-o lipsită de muzicalitate și flexibilitate. Astfel, și-a propus să ofere cititorilor români o variantă mai nuanțată și sprințară.