În blocurile echipate cu repartitoare de căldură, plata încălzirii rămâne obligatorie chiar dacă caloriferele au fost închise și aparatele au înregistrat zero unități. Conform normelor aplicate din 1 august 2024, o locuință susține o cota-parte din consumul termic comun al întregului imobil, repartizată proporțional cu suprafața utilă. Suma finală diferă în funcție de perioada anului, de temperatura exterioară și de specificul fiecărui bloc.
Consumul individual vizibil pe repartitor nu constituie direct suma ce se achită. Pentru a cunoaște exact obligațiile financiare, proprietarul solicită reprezentantului asociației de proprietari nota individuală de repartizare, care detaliază energia termică atribuită apartamentului, măsurată în megawați-ori (MWh), și costul aferent. Cifra afișată pe dispozitivul din apartament reflectă doar o unitate de măsură a consumului, nu o valoare monetară.
Când repartitoarele indică zero unități, proprietarul nu scapă de plăți. Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE nr. 7/2024 structurează factura în două componente distincte: consumul propriu-zis al locuinței și participarea la costurile încălzirii spațiilor comune și a sistemului centralizat. Această cotă comună este datorată indiferent dacă apartamentul este debranșat sau dacă coloanele de distribuție nu trec prin locație.
Exemplu de calcul al cotei comune: într-un bloc cu 2.500 de metri pătrați utili, un apartament cu 50 de metri pătrați deține 2% din suprafața totală. Dacă consumul comun al blocului este de 20 MWh, contribuția acelui apartament se ridică la 0,4 MWh. La un preț ipotetic de 400 de lei per MWh, cota comună de plată ar fi 160 de lei. Această cifră are caracter instructiv și nu reflectă tarifele efective, care variază în funcție de furnizorul de energie și de condițiile contractuale ale fiecărui complex rezidențial.
Firma autorizată de repartizare stabilizează lunar procentul din căldura totală a blocului care intră în componența consumului comun. Acest procent nu este fix: el este recalculat lunar de operatorul economic, ținând cont de zona climaterică, de luna respectivă și de numărul locuințelor din bloc care au solicitat debranșarea sau au înregistrat zero unități. Situația în care toate apartamentele marchează zero unități duce la repartizarea întregului consum măsurat drept consum comun.
Certitudinea cheltuielilor necesită verificarea notei individuale în raport cu factura furnizorului și cu centralizatorul blocului. Prețul unitar utilizat în calculul cotelor este validat prin documentele oficiale ale sistemului de termoficare, nu prin tarife standardizate. De asemenea, pentru partea individuală, diferența dintre două citiri ale indexului este ajustată prin coeficienți tehnici care reflectă amplasarea caloriferului, puterea acestuia și temperatura estimată a încăperii. Acești factori explică de ce calorifere cu cituri identice pot genera contribuții financiare diferite.
Operatorul de repartizare transmite lunar asociației de proprietari nota individuală a fiecărui proprietar, împreună cu centralizatorul global al clădirii. În cazul în care repartizarea nu derivă direct din citirile aparatelor, firma este obligată să prezinte explicațiile metodologice ale calculului efectuat. Asociația de proprietari deține dreptul de a solicita și documentația tehnică aferentă repartitoarelor, pentru asigurarea transparenței procesului.
Verificarea corectitudinii facturii începe cu consultarea notei individuale și a centralizatorului blocului. Pentru dispute legate de citirile indexurilor sau de clarificarea unor calcule neclare, proprietarul are acces la istoricul indexurilor, la datele contorului central de la intrarea în bloc și la factura Furnizorului de Energie Termică. Acesta poate solicita, de asemenea, copia autorizației de funcționare a firmei care execută repartizarea.
Procedura de contestație demarează prin transmiterea unei sesizări scrise către firma de repartizare. În acest demers, proprietarul detaliază luna și suma considerate eronate. Compania operatorului are obligația de a înregistra sesizarea, de a comunica numărul dosarului și de a emite un răspuns în maximum 30 de zile calendaristice de la înregistrare. Termenul și modalitatea de depunere a petițiilor sunt stipulate explicit în contractul încheiat între asociație și firma de repartizare.
Dacă rezultatul sesizării către firmă nu este satisfăcător sau dacă firma nu răspunde în termen, proprietarul poate direcționa o plângere către ANRE. Conform procedurii, petiția către regulator trebuie însoțită obligatoriu de răspunsul firmei sau de dovada că sesizarea a fost transmisă acesteia; în absența acestora, cererea poate fi clasată fără analiză. ANRE dispune de un termen de soluționare de 30 de zile, extensibil cu încă 30 de zile după anunțarea solicitantului. Instanțele judecătorești și autoritățile locale de profil energetic rămân alte căi de atac disponibile, în funcție de specificul cauzei. Pentru o plângere către ANRE privind activitatea firmei, proprietarul se adresează mai întâi firmei. La petiția către ANRE atașează răspunsul primit sau dovada că a trimis sesizarea; fără acestea, petiția poate fi clasată. ANRE are un termen obișnuit de 30 de zile de la înregistrarea reclamației și îl poate prelungi cu încă 30 de zile, după ce anunță solicitantul. În funcție de problemă, proprietarul se poate adresa și reprezentantului asociației, compartimentului energetic al autorității locale sau instanței. ANRE verifică aspectele care țin de respectarea condițiilor autorizației firmei de repartizare. Imaginea ilustrativă atașată materialului provine din Wikimedia Commons. Publicația Financiarul.ro poate fi urmărită și pe platforma Google News.