Sintagma „un nume care sună ca un vers”, folosită în titlul acestui articol, provine dintr-un interviu pe care jurnalista și scriitoarea Silvia Kerim i l-a acordat marelui actor Iurie Darie în anul 1999, cu prilejul împlinirii vârstei de șapte decenii.
Iurie Darie (născut Iurie Maximciuc Darie la 14 martie 1929 în Vadul Rașcov, județul Soroca, actuala Republica Moldova) își amintea originea familiei sale: tatăl său, Anatolie Maximciuc, un învățător de origine ucraineană și românească, și mama sa, Daria Sârbu, o moldoveancă autentică. El descria dragostea părinților săi ca fiind „foarte romantică”, cu un tată care curtea mama sa prin scrisori și vizite, stârnind în copiii lor „un fel de sfială ca în fața unei minuni” pentru pământul Basarabiei.
Din cauza pierderii tatălui biologic (de tuberculoză) și a celui vitreg (cázut pe front), Iurie Darie a crescut într-o situație dificilă, ajungând în Banatul românesc cu ultimul tren de refugiați. Aici, în satul Cebza (județul Timiș), a avut primul contact cu scena, într-o scenetă intitulată „Nu vreau să mă însor”. Preotul satului l-ar fi îndemnat în acea seară: „Mă, tu trebuie să te faci actor, auzi?”, îndemn pe care actorul l-a preluat pentru întreaga sa viață profesională.
După absolvirea în 1952 a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Iurie Darie a debutat în film cu rolul Miron în „Nepoții gornistului” (1953). Cariera sa teatrală l-a purtat pe scenele multor teatre, culminând cu statutul de actor al Teatrului de Comedie din București, unde a jucat în peste 30 de producții. Printre rolele sale memorabile se numără: Beauperthuis în „Pălăria” de Eugène Labiche, Jupiter în „Amphytryon” de Molière, Georges în „Colivia nebunelor” de Jean Poiret, Nae Strugurelul în „D’ale protocolului” de Paul Everac, Filip în „Regele Ioan” de William Shakespeare și Henric în „Papagalul verde” de Arthur Schnitzler, un rol jucat între 1988 și 1998.
În interviul acordat Sylvia Kerim, Iurie Darie a evidențiat importanța legăturii cu Teatrul de Comedie și a directorului său de atunci, Radu Beligan, care a adunat un grup de actori care au făcut faima teatrului. De asemenea, l-a aclamat pe regizorul David Esrig, descris ca „magician”, care a introdus disciplina și un crez artistic: „A clădit un fel de catedrală în teatru. Și, mai mult decât atât, a adus și un fel de universitate-școală.”. Esrig i-a adus în teatru pe Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Grigore Gonța, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu și Silviu Stănculescu.
Iurie Darie a contribuit, de asemenea, la formarea vocală și fizică a generațiilor de actori, datorită profesorului de impostație vocală Weintraub și a profesoarei Sybill, de 90 de ani, care le-a dirijat „o gimnastică chinuitoare” zilnică. Printre succesele rezultate în acea perioadă s-au numărat „Troilus și Cressida”, „Umbra” și altele.
Filmografia sa cuprinde peste 50 de filme, începând cu anii ’50 și ’60: „Nepoții gornistului”, „Răsare soarele”, „Directorul nostru”, „Alarmă în munți”, „Pe răspunderea mea”, „Alo? Ați greșit numărul!”, „Băieții noștri”, „S-a furat o bombă”, „Post restant”, „Vacanță la mare”, „Pisica de mare”, „Mofturi 1900”, „Dragoste la zero grade”, „Procesul alb”, „Faust XX”, „Calea Victoriei”, „Subteranul” și „Răutăciosul adolescent”. În deceniile următoare, a apărut în titluri precum „B.D. la munte și la mare”, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, „Mușchetarul român”, „Buzduganul cu trei peceți”, „Revanșa” și „Triunghiul morții”.
Pentru meritele sale, Iurie Darie a fost decora cu Ordinul Muncii, clasa a III-a (1954) și cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2002). A fost părintele regizorului Alexandru „Ducu” Darie, care a premers la conducerea Teatrului Bulandra și a Uniunii Teatrelor din Europa. Actorul a decedat la 9 noiembrie 2012, victimă a bolii Alzheimer.