Ministerul Economiei a decis accelerarea proiectului de exploatare și prelucrare a grafitului de la Baia de Fier, județul Gorj. La „Interviurile Adevărul”, ministrul Daniel Zamfir a declarat că a solicitat conducerii SALROM obținerea, în cursul anului 2027, a tuturor avizelor și autorizațiilor necesare pentru redresarea activității.
Oficialul a subliniat că planul include prelucrarea grafitului în România, inclusiv obținerea de grafen utilizat în tehnologii avansate. „Am cerut imperativ directorului SALROM ca toate procedurile necesare, cu avize de mediu, cu toate permisele, să le obținem anul viitor... pentru că sunt niște termene pe care trebuie să le parcurgem în lege, ca de anul viitor vreau să contăm pe acea exploatare”, a explicat Daniel Zamfir.
Proiectul de la Baia de Fier nu este nou; SALROM demarează reluarea exploatării încă din anii anteriori. În 2025, compania a obținut prelungirea cu cinci ani a licenței pentru șisturile grafitoase din perimetrul Ungurelașu-Polovragi. Potrivit unui comunicat din martie 2026, licența a fost prelungită până în 2030, iar în februarie 2026 a fost obținut și certificatul de urbanism pentru amenajarea unui punct de lucru.
SALROM are în plan trei proiecte cu o valoare totală estimată de 628 de milioane de euro. Primul, în valoare de aproximativ 198,3 milioane de euro, vizează extracția și procesarea primară a șisturilor grafitoase pentru obținerea grafenului de calitate pentru baterii și a fost declarat strategic de Comisia Europeană în 2025. Al doilea proiect, care necesită 250 de milioane de euro, presupune construirea unei unități de procesare a grafitului și se afla, la martie 2026, în etapa de evaluare. Al treilea proiect, depus în ianuarie 2026, estimează o investiție de 180 de milioane de euro pentru reciclarea haldelor istorice de steril.
Planurile ministrului vizează și compania Cupru Min, care exploatează zăcământul de la Roșia Poieni, județul Alba. Actualmente, societatea extrage minereu de cupru și îl comercializează sub formă de concentrat, după prelucrarea în două linii de măcinare și flotație, fiecare cu o capacitate anuală de aproximativ două milioane de tone. Daniel Zamfir a declarat că dorește ca România să dezvolte capacități de prelucrare pentru obținerea produselor finite cu valoare adăugată mai mare.
„Nu vreau să scoatem cupru și să-l exportăm, vreau să-l prelucrăm. Vreau ca toate metalele importante pe care le extragem în România să le dăm valoare adăugată”, a concluzionat ministrul. Cupru Min a inclus deja în procedurile de achiziție un studiu de fezabilitate pentru construirea unei uzine metalurgice.