Deși rutinierea de a aprinde lumânări pe un tort de aniversare, de a cânta și de a exprima un dorință pare banală astăzi, originile acestui obicei sunt diverse. Deși unele teorii populare atribuie începutul acestei practici Greciei Antice, unde s-ar fi oferit torturi rotunde cu lumânări în sanctuarele zeiței Artemis pentru a imita strălucirea lunii, dovezile istorice nu confirmă o legătură directă între acele oferte religioase și petrecerile moderne de aniversare.
Dovezile mai solide indică faptul că obiceiul modern a luat contur în Germania secolului al XVIII-lea, fiind influențat de religie, folclor și obiceiuri familiale. Într-un context german, ritualurile precum „Kinderfest” au consolidat ideea că o dorință se va îndeplini dacă toate lumânările sunt stinse dintr-o singură suflare și dacă dorința rămâne secretă. Ulterior, în secolul al XIX-lea, documente privind obiceiurile elvețiene descriu utilizarea lumânărilor în funcție de vârsta sărbătoritului, acestea fiind stinse înainte de consumarea tortului.
Simbolismul flăcărilor a evoluat de-a lungul timpului, reprezentând inițial viața, speranța și trecerea anilor, transformându-se treptat dintr-o practică cu conotații religioase într-un gest de afecțiune și celebrare familială. Deși există credința tradițională că fumul care se ridică după stingerea lumânărilor transportă dorința către cer, nu există dovezi concludente că acest aspect derivă direct dintr-o singură ceremonie antică specifică.