Romanele devin o formă de artă pe cale de dispariție. La începutul anilor 1990, peste 60% dintre adulții americani citiseră cel puțin o carte pe an, în timp ce astăzi aceasta cifră este sub jumătate. Generația Z este adesea ținta criticilor pentru acest declin, dar vinovați suntem cu toții, inclusiv autorul, un millennial suprasolicitat, cu doi copii mici, două telefoane și o atenție redusă la câteva minute. În fiecare ianuarie, timp de câțiva ani, și-a propus rezoluția de Anul Nou de a citi 12 cărți într-un an, doar pentru plăcere. Însă, până în toamnă, se afla mereu în urmă, încercând să «joace» propria provocare prin citarea poeziei sau pieselor de teatru, care sunt mai scurte.
În această eră ultra-optimizată, unde aplicațiile de «microînvățare» promit să condensă cărțile în puncte cheie care pot fi introduse prin căști în mințile saturate, ridicarea unei cărți fizice a devenit o pierdere de productivitate sau o placere vinovată de contemplat înainte de a pierde o oră scrollând obsesiv. Deși ca jurnalist consumă multă non-ficțiune și citește o cantitate uriașă de cărți pentru copii, în timpul liber simte o presiuneconstantă ca lecturile să îi servească intereselor profesionale sau să îl facă să se simtă mai inteligent. Pentru a depăși această problemă, a inițiat ceea ce numește «Provocarea Booker».
Pe 22 septembrie, Premiul Booker și-a anunțat lista scurtă anuală, compusă din cele șase cele mai bune romane ale anului. Deși inițial destinat scriitorilor britanici, irlandezi și din Commonwealth, premiul este acum deschis tuturor literaturilor în limba engleză și este considerat cea mai prestigioasă distincție pentru o singură operă de ficțiune. Pentru lunga listă preliminară, juriul a evaluat peste 160 de cărți în șase luni, iar una dintre membrii juriului, istorianul Mary Beard, a declarat că acest proces a implicat o muncă «mai grea decât a făcut vreodată». Autorul și-a dat seama că citirea celor șase romane din lista scurtă, în cele șapte săptămâni rămase până la anunțul câștigătorului, ar însemna doar aproximativ 45 de pagini pe zi, estimându-l ca o sarcină realizabilă de 1,3 ore zilnice pentru un cititor mediu.
Anxietatea sa față de lectură s-a amplificat după ce a devenit tată în 2024, dar își amintește că obiceiul sănătos de lectură fusese deja sub asalt încă din 2011, când și-a achiziționat primul smartphone. În tinerețe, în era pre-internet, citea fiction pe parcursul călătoriilor cu trenul, pierzându-se în lumi fictive fără să verifice rețelele sociale. Astăzi, timpul de transfer este luat de caruselul rutinier de Instagram, Reddit, Slack și rezultatele sportive, normalizând micro-recompense dopaminergice mecanice și senzații de deja vu datorită algoritmilor.
Lista scurtă a oferit o întoarcere la escapismul de altădată, promițând călătorii de la o curte regală medievală la o lume post-invazie extraterestră. A început cu cele două cărți preferate ale pariurilor, scrise de foști câștigători: «The Disappearers» de Marlon James, un roman monumental de 600 de pagini despre implicațiile unei atacuri homofobe într-un spectacol de teatru în Kingston, Jamaica, și «John of John» de Douglas Stuart, povestea unui absolvent care se întoarce pe insula scoțiană Harris, într-un mediu presbyterian repressiv. Dornic să creeze rutine noi, a citit în așteptările de la medic, la cursurile de înot ale fiului său și chiar la birou.
Primele trei săptămâni au decurs ușor, atingând media de 45 de pagini pe zi. Apoi, a întâmpinat obstacolul major: o zi de zero pagini, din cauza unei sărbători și a stării de ebrietate. A compensat ulterior crescând ținta zilnică la 47 de pagini. A citit apoi «The Things We Never Say» de Elizabeth Strout despre un profesor în vârstă cu gânduri suicidare și «The End of Everything» de M. John Harrison, o imagine asupra unei societăți parțial colapsate după o invazie înțelegerilor misterioase, urmat de debutul «May We Feed the King» al autoarei Rebecca Perry, care alternează între un curator de muzeu și un monarh medieval.
Deși a apreciat toate cărțile, recunoaște că vechile deprinderi de evitare a ecranului persistă și provocarea a devenit tot mai dificilă. S-a trezit ascunzându-și telefonul în interiorul cărții pentru a nu fi văzut de soția sa, iar uneori simțea o ușurare când un capitol se încheia pe un spațiu alb sau când un nou segment începea de pe o altă pagină. Cea din urmă carte citită, «Black Bag» de Luke Kennard, i-a plăcut foarte mult, fiind o poveste surreală și relevantă despre un actor care lucrează participând la un experiment psihologic. Problema principală a devenit evidentă: într-o eră de supra-optimizare, a creat o nouă metrică pentru care să își facă griji.
Fenomenul încetinirii ritmului de citire este global. În Singapore, guvernul plătește cetățenilor să citească timp de 15 minute pe zi pentru a combate «brainrot». Autorul, nefiind cetățean, nu este eligibil pentru suma simbolică de circa 80 de dolari, dar a participat la discuții gazduite de Biblioteca Națională, unde neurologul Richard Cytowic avertiza că oamenii nu pot face cu adevărat multitasking. Comutările rapide costă timp, atenție și energie, lăsând un «reziduu de atenție» care obligă mintea să reconstruiască contextul.
Cytowic, autorul cărții «Your Stone Age Brain in the Screen Age», susține că lectura profundă cere creierului să rămână pe un singur lucru destul de mult timp pentru ca semnificația să se acumuleze. Aceasta readuce controlul asupra «tempoului atenției», permițând pauze, reluări sau reflecții fără avansare automată. „Lectura este mult mai mult decât o scăpare de la distragere. Este o recuperare pentru un sistem de atenție care a fost antrenat să se aștepte la o întrerupere după alta”, a afirmat neurologul. Cu toate acestea, este sceptic față de abordările bazate pe ținte, întrebându-se dacă Provocarea Booker nu a transformat «odihna în performanță, într-un pas de numărat, o serie de meditații sau un podcast ascultat cu viteza dublă».
Autorul recunoaște costul provocării sale: a dormit mult mai puțin decât recomandat, este nepregătit pentru o semimaraton la care s-a înscris și viața sa socială de miercuri a secătuit. O grămadă de reviste și ziare (pe hârtie reală) neatinse martorește despre ce n-a reușit să citească. Reacția subtil acidulantă a soției, atunci când a folosit provocarea drept dovadă că sosirea celui de-al doilea copil nu trebuie să pună capăt timpului liber, a scos la iveală tensiunile create. Probabil, cheia este să primească doze mici și regulate de lectură, în loc de valuri intense legate de evenimente majore.