Inteligența artificială este capabilă să redacteze rapid contracte sau să genereze răspunsuri care seamănă cu o consultație juridică. Totuși, viteza de procesare și formulările convingătoare nu rezolvă o întrebare esențială: cine își asumă răspunderea dacă soluția propusă este greșită și produce o pagubă?
Conform unui articol publicat de Radu Sora pe JURIDICE.ro, diferența dintre un instrument AI și un avocat nu stă doar în calitatea textului livrat. Ea rezidă în pregătirea profesională, în analiza concretă a situației și, mai ales, în asumarea răspunderii pentru serviciul oferit. Legile și hotărârile judecătorești nu sunt protejate prin drept de autor, iar ideile și argumentele juridice nu devin proprietate exclusivă a celui care le formulează, ceea ce ridică întrebarea motivului pentru care ar mai fi nevoie de un avocat dacă o aplicație poate prelucra aceste informații.
Răspunsul constă în faptul că serviciul juridic nu înseamnă doar producerea unui text, ci alegerea unei soluții potrivite pentru un caz concret și asumarea profesională a acelei alegeri. Clientul nu plătește doar pentru paginile generate, ci pentru judecata specialistului și pentru responsabilitatea care o însoțește. Avocatul răspunde disciplinar și civil pentru activitatea sa, în condițiile legii, având obligația unei asigurări de răspundere profesională. În anumite condiții, poate interveni și răspunderea penală.
Folosirea unui instrument AI nu transformă programul într-un titular al acestor obligații. Inteligența artificială nu are un patrimoniu propriu din care să despăgubească un client și nu poate fi pedepsită ca o persoană fizică. Dacă utilizarea ei produce un prejudiciu, răspunderea trebuie analizată în raport cu persoanele sau companiile implicate: producătorul, furnizorul sau utilizatorul sistemului.
Problema reală nu este să spunem că „a greșit algoritmul”, ci să identificăm cine avea obligații față de persoana păgubită și în ce condiții poate fi tras la răspundere. Apare astfel o discrepanță între promisiunea comercială și serviciul cumpărat. O platformă se poate prezenta drept „avocat AI” sau poate promite „consultanță juridică instant”, în timp ce termenii contractuali descriu doar accesul la un program, exclud garanțiile privind exactitatea răspunsurilor și limitează răspunderea furnizorului.
Această discrepanță poate ridica problema unei practici comerciale înșelătoare. Pentru utilizator, diferența este esențială: cumpără un serviciu asumat de un profesionist sau doar accesul la un instrument care generează texte? Argumentul nu este împotriva tehnologiei. Construirea și comercializarea unui instrument AI presupun investiții și muncă, fiind o activitate firească. Totuși, competența de a crea un program nu echivalează cu pregătirea necesară pentru a oferi servicii juridice.
În mâna avocatului, inteligența artificială poate fi un asistent util, dar nu îi înlocuiește calificarea și nici răspunderea. Ideea centrală rămâne că un răspuns care arată ca o consultație nu oferă, prin simpla aparență, garanțiile unui serviciu juridic. Când sunt în joc drepturile unei persoane, contează nu doar cine produce textul, ci și cine îl verifică, îl adaptează și răspunde pentru el.