În anul 1935, în București, aproximativ 500 de persoane rămase fără loc de muncă primeau ajutor elementar sub formă de pâine, distribuit de primărie în fiecare miercuri și sâmbătă. Distribuităția avea loc pe o stradă în pantă din zona Parcului Carol, unde beneficiarii, înscriși pe listele municipalității, primeau alimentele pe baza unei cartele, după ce erau identificați în registrul funcționarului bucuresti.ro.
Această măsură de sprijin a fost implementată în contextul Marii Crize Economice declanșate în 1929, care a afectat sever industria și centrele urbane din România. Estimările recente indică faptul că între 1929 și 1933, aproximativ 300.000 de persoane din zonele urbanizate și industrializate ale țării și-au pierdut locul de muncă Cotidianul. Raportul lui Veturia Mănuilă din 1932 confirmă scăderea considerabilă a câștigurilor muncitorilor din capitală față de perioada anterioară crizei.
Analizele efectuate de cercetătorul Petre Daiche asupra documentelor din perioada 1929-1937 arată că resursele primăriei erau modeste raportat la amploarea fenomenului. Între 1930 și 1936, ajutorul a ajuns la un total de 13.771 de șomeri, suma cheltuită depășind 24,6 milioane de lei. În exercițiul bugetar 1934-1935, Sectorul II Negru dispunea de un fond specific pentru cei fără lucru, alimentat din bugetul primăriei de sector și din contribuția Comitetului central de șomaj al municipiului Cotidianul.
Asistența socială era adaptată în funcție de situația familială, fiind acordate alimente, bani sau bonuri pentru lemne, grupând beneficiarii după numărul copiilor. În ceea ce privește costul hranei, datele din 1934 indică faptul că un kilogram de pâine albă costa în medie 7,75 lei, în timp ce pâinea neagră costase 5,55 lei Cotidianul.
Aceste scene de sărăcie, exemplificate prin cazuri precum cel al tăbăcarului Gheorghe Aba, contrastau cu imaginea cosmopolită și modernă a Bucureștiului interbelic, marcată de clădiri noi, restaurante și cinematografe Cotidianul.