O casă țărănească ridicată în 1929 în satul Remuș din județul Giurgiu a primit o nouă viață la Măgurele, după ce a fost strămutată și reconstruită de peste 100 de voluntari. Cunoscută sub numele de Casa Ilie Micu, locuința reprezintă arhitectura tradițională a regiunii Vlăsca și păstrează elemente originale de tâmplărie, picturi decorative și o poveste de familie transmisă din generație în generație. Conform legendei, în pereții locuinței s-ar ascunde verigheta de aur a Anei Micu, pierdută în timpul construcției Gandul.
Ionuț Dinu, directorul Centrului Cultural al orașului Măgurele, a explicat că procesul de recuperare a implicat consiliul local și cel județean, iar clădirea reproducând fidel com structura originală. Casa dispune de două dormitoare, o cameră de zi, o prispă și este construită pe o structură de paiantă din lemn de salcâm cu împletitură de alun. Scopul proiectului a fost nu doar conservarea patrimoniului, ci și crearea unui spațiu de întâlnire între generații, în timp ce tot mai multe locuințe tradiționale dispar în favoarea construcțiilor moderne.
Compartimentarea Casei Ilie Micu este specifică gospodăriilor țărănești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Structura include o tindă centrală cu sobă, un hol, două camere laterale (camera de la drum și camera de zi) și o magazie care funcționa și ca bucătărie de vară. Ionuț Dinu a precizat că aceste spații reflectă nevoile practice și obiceiurile sociale ale vremii, camera de la drum fiind destinată adesea oaspeților sau momentelor importante ale familiei.
Construcția casei a început în 1929, finanțată parțial de un dar de nuntă primit de Ana Micu, soția proprietarului. Ilie Micu se număra printre primii telefoniști din România. Întregul proces de ridicare a casei a implicat întreaga familie și comunitatea locală printr-o formă tradițională de muncă în comun, numită clacă. Acest obicei a fost reactivat simbolic și în timpul proiectului de la Măgurele, voluntarii de astăzi urmând pașii familiei Micu de acum aproape un secol.
O legendă locală susține că, în timp ce prepara amestecul de pământ și paie pentru pereți, Ana Micu și-ar fi pierdut verigheta de aur, care ar fi rămas încorporată în structură. Povestea bijuteriei pierdute a devenit parte a identității casei, alături de tragedia familială care a marcat-o: la scurt timp după finalizarea construcției, unul dintre cei patru copii ai cuplului a murit la o vârstă fragedă.
Calitatea tâmplăriei și a decorurilor este remarcabilă. Ușile, realizate de meșterii frații Revigan din satul Oncești, costau aproximativ 800 de lei, o sumă echivalentă cu peste patru salarii medii ale unui funcționar de la acea vreme (180 de lei). Picturile decorative au fost realizate de un artist anonim din satul Remuș și au fost salvate și restaurate la Măgurele.
Proiectul de la Măgurele are și un scop educativ. Pentru copiii care nu mai cunosc viața satului, casa oferă o vedere concretă asupra modului de viață din trecut, inclusiv încălzirea prin sobă. Vizita în locuință este descrisă de Ionuț Dinu ca o întoarcere emoționantă în copilărie pentru persoanele în vârstă și o descoperire fascinantă pentru cei tineri, consolidând legătura cu memoria colectivă.