Documentar: Franz Josef I, împărat al Austriei, rege al Ungariei, Boemiei și Croației (1848-1916)

Un documentar care prezintă viața, cariera politică și moștenirea lui Franz Josef I de Habsburg, de la urcarea sa pe tron la vârsta de 18 ani și până la moartea sa la 21 noiembrie 1916, în contextul Primului Război Mondial.

Documentar: Franz Josef I, împărat al Austriei, rege al Ungariei, Boemiei și Croației (1848-1916)

Franz Josef I de Habsburg, împărat al Austriei, rege al Ungariei, Boemiei și Croației, s-a născut la 21 noiembrie 1830, la Palatul Schönbrunn. A fost fiul cel mare al arhiducelui Franz Karl și al arhiducesei Sophie Friederike. În 1854, s-a căsătorit cu Elisabeta de Bavaria, cunoscută sub numele de Sisi; cuplul a avut patru copii: Sophie, Gisela, Rudolf și Marie Valerie (kaisergruft.com).

Tânărul Franz Josef I a beneficiat de o educație privată, avându-l ca tutore principal pe Heinrich Franz von Bombelles. A învățat să scrie și să citească în germană și în alte limbi străine, studiind geografia și religia catolică. Deși familia sa se opunea aspirațiilor de independență ale Ungariei, el a primit o pregătire temeinică în limba, cultura și istoria maghiară. De la o vârstă fragedă, vorbea sau înțelegea majoritatea limbilor vorbite în viitorul său imperiu. A devenit ofițer la vârsta de 18 ani, cunoscând „botezul focului” în timpul revoltei din Italia în 1848 (hungarianconservative.com).

În 1848, Imperiul Habsburgic a trecut printr-o perioadă de mari frământări. Ungaria și provinciile din nordul Italiei s-au răsculat, iar tineretul vienez a forțat dizolvarea guvernului condus de prințul Metternich și promulgarea unei noi constituții. După ce împăratul Ferdinand I a abdicat la 2 decembrie 1848, iar arhiducele Franz Karl a renunțat la pretențiile la tron în favoarea fiului său, Franz Josef a urcat pe tron la vârsta de 18 ani (kaisergruft.com).

În martie 1849, Franz Josef a promulgat așa-numita „Constituție din martie”, un document care combină idei liberale și conservatoare, instituind un sistem semi-constituțional cu o putere executivă imperială puternică. Pe parcursul anilor 1850, el a concentrat tot mai mult puterea, iar Constituția a fost abrogată oficial în decembrie 1851 prin „Patenta de Anul Nou”, care a instaurat un regim absolutist. În practică, imperiul a fost guvernat de politicieni adepți ai absolutismului, precum prim-ministrul principele Felix von Schwarzenberg (până în 1852) și ulterior Alexander von Bach (hungarianconservative.com).

Odată cu apariția crizelor interne și externe, inclusiv pierderea teritoriilor italiene și un declin economic, Franz Josef a fost nevoit să negocieze cu opoziția maghiară. Deși o primă convocare a Dietei Ungariei în 1860 nu a avut rezultate, Compromisul din 1867 a dus la nașterea Monarhiei Dualiste Austro-Ungare. După adoptarea Legii Compromisului, împăratul a depus jurământul de credință față de Constituția Ungariei și a fost încoronat rege al Ungariei la 8 iunie 1867, alegând deviza „Virtuti confido” („Îmi pun încrederea în virtute”) (hungarianconservative.com).

Deși Franz Josef avea dreptul de a aproba legile și de a emite decrete regale, prerogativele sale erau limitate față de puterile absolutiste anterioare. El a guvernat în mare parte în acord cu guvernul maghiar, evitând numirea unor prim-miniștri cu orientări naționaliste extreme. De exemplu, în 1895, a fost nevoit să aprobe o lege care instituia căsătoria civilă, în ciuda obiecțiilor sale legate de influența Bisericii Catolice (hungarianconservative.com). Progresul industrial dintre 1873 și 1913 a dus la o creștere a producției cu 5%. Economia austriacă era concentrată în zonele industriale urbane, în timp ce Ungaria se axa pe agricultură și industrii conexe, precum fabricile de zahăr și bere. Viena s-a transformat într-un centru al vieții artistice și intelectuale (hungarianconservative.com).

În politica externă, Franz Josef s-a alăturat Germaniei în cadrul „Dublei Alianțe” din 1879 și a încheiat tratate cu Italia (1882) și România (1883). Austro-Ungaria nu a participat la „cursa pentru Africa”, profitând de faptul că marile puteri erau concentrate pe alte zone ale lumii. Această stare de lucruri s-a schimbat odată cu pericolele privind supraviețuirea Imperiului Otoman. Imperiul multinațional era înconjurat de mișcări iredentiste, controlate parțial prin alianțe, în timp ce românii și sârbii erau atrași de statele naționale independente, care își câștigaseră libertatea sub dominația otomană în secolul al XIX-lea (encyclopedia.1914-1918-online.net).

Ascensiunea unui „Piemont” sârbesc, mai asertiv după Războaiele Balcanice din 1912-1913, a îngrijorat conducerea monarhiei. Austro-Ungaria se confrunta cu perspectiva unui război pe două fronte, în cazul celui cu Rusia. Evenimentele din Balcani au subminat grav alianța cu România și au costat statul sume financiare importante. După ultimatumul din octombrie 1913, Franz Josef și-a exprimat frustrarea față de mobilizările care nu duceau la un război real, comunicând că nu mai dorește astfel de presiuni (encyclopedia.1914-1918-online.net).

Asasinarea moștenitorului tronului, Franz Ferdinand d'Este, la 28 iunie 1914, de către naționaliști sârbi, a reprezentat o provocare majoră. Guvernul austro-ungar a adresat Serbiei un ultimatum, pe care Serbia l-a acceptat parțial. Austro-Ungaria a întrerupt negocierile, a ordonat o mobilizare parțială și a acuzat Serbia de terorism. La 28 iulie 1914, la Bad Ischl, împăratul Franz Josef a autorizat declararea războiului împotriva Serbiei, declanșând un lanț de răspunsuri care a dus la Primul Război Mondial (hungarianconservative.com).

În timpul războiului, Franz Josef a rămas un susținător fidel al alianței cu Germania, deși s-a plâns de lipsa de transparență a Berlinului și a privit cu rezervă proiectele unei „Mitteleuropa” constitucionale. El sprijinea un comandament comun pe Frontul de Est dacă acesta ar fi asigurat un sprijin german mai consistent împotriva Rusiei. După eșecul strategiei lui Conrad von Hötzendorf în Ofensiva Brusilov din iunie 1916, împăratul a preluat inițiativa înființării comandamentului „Ober Ost” (hungarianconservative.com).

Franz Josef și-a pierdut răbdarea cu baronul Istvan Burian, ministrul de externe, care nu a reușit să colaboreze eficient cu Germania și a fost surprins de intrarea României în război în septembrie 1916. Ultimul act guvernamental important al împăratului a fost susținerea creării unei Polonii independente la 5 noiembrie 1916, împreună cu promisiunea unei autonomii sporite pentru Galția austriacă. O săptămână mai târziu, el s-a îmbolnăvit de pneumonie, insistând să lucreze până cu câteva ore înainte de decesul său la 21 noiembrie 1916. Ultimele sale cuvinte ar fi fost: „Treziți-mă mâine la ora 4, ca de obicei”. A fost înmormântat în Cripta Imperială a Habsburgilor (Kapuzinergruft) (encyclopedia.1914-1918-online.net).

Franz Josef I a trăit prin multiple tragedii familiale: execuția fratelui său, Maximilian, în Mexic în 1867; moartea fiului său, Rudolf, împreună cu baronesa Mary Vetsera la Mayerling în 1889; asasinarea soției sale, Elisabeta, la Geneva în 1898; și asasinarea nepotului său, Franz Ferdinand, la Sarajevo în 1914. Se spune că, după suspendarea constituției în 1851, după bătălia de la Königgrätz în 1866 și la izbucnirea Primului Război Mondial în 1914, el a declarat: „Rezistați cât mai mult posibil, faceți-vă datoria până la capăt și, dacă este nevoie, pieriți cu onoare!” (kaisergruft.com).

Categorii:
Entități:
Etichete:

Vezi sursa originală