Autorul împărtășește o anecdotă personală despre bunicul său, un inginer care a lucrat pentru barajele Barsi în perioada de dinainte de independența Indiei. Bărbatul, tată al zece copii, a fost cel care i-a inspirat pe frații mai mici, în special când fiul său cel mare a primit o motocicletă Norton, devenind un model de urmat pentru cei patru frați mai mici.
După ce frații s-au mutat în orașe diferite pentru cariere, un dintre frații mai mici a rămas cu un dor profund. După ce s-a retras din Serviciile Feroviare Indiene (Indian Railways) și după ce și-a pierdut soția, bărbatul a decis să se stabilească la satul Marandahalli, lângă Mulbagal. Avea două dorințe: să se retragă într-un loc liniștit, departe de agitația Mumbai-ului, și să își îndeplinească un vis copilăresc nestemat – acela de a poseda o motocicletă.
Imediat după sosirea în sat, a cumpărat o motocicletă Royal Enfield Bullet, pe care o considera o bestie. Acest achiziționare a împlinit un vis care îl urmărise timp de decenii. În lunile următoare, s-a bucurat să conduce motocicleta până la Mulbagal și să exploreze zona. Totuși, cu vârsta, problemele de sănătate l-au determinat pe medici să-i interzică conducerea, din cauza greutății motocicletei.
Deși nu mai putea conduce el însuși, dragostea pentru Bullet nu a scăzut. El s-a mulțumit să fie pasager (la spate). Vârsatorii săi de mărfuri se bucurau de fiecare vizită la Marandahalli cu speranța de a putea călători pe această motocicletă admirată. Bătrânul manifesta o legătură emoțională puternică, făcând zilnic un ritual de a mângâia motocicleta, tratând-o ca pe un vechi prieten.
Autorul concluzionează reflectând asupra naturii viselelor și a modului în care unele reușesc să prindă viață, chiar dacă este nevoie de decenii, în timp ce altele dispar sub povara responsabilităților vieții. Bunicul său a avut norocul să își trăiască visul, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp.