Descoperirea unui meteorit vechi de 4,1 miliarde de ani în deșertul Sahara și studierea stromatolitelor în deșertul Atacama sunt două cercetări paralele care oferă perspective asupra modului în care viața poate exista și prospera în cele mai extreme condiții de pe Pământ și potențial pe alte planete. Deși situate pe continente diferite și axate pe obiecte distincte – o rocă portocalie venită de pe Marte versus formațiuni biologice microscopice – ambele dezvăluie mechanisms cheie de supraviețuire și colonizare.
Deșertul Atacama din nordul Chile, recunoscut ca cel mai uscat deșert nepolar de pe planetă, reprezintă un laborator natural pentru studiul originii vieții. Aici, structuri stratificate numite stromatolite, formate de comunități de microbi fotosintetici precum cianobacteriile, păstrează un registru al activității biologice acum peste 3,4 miliarde de ani. Un studiu publicat în ianuarie 2026, intitulat „Geographic distribution of nematodes in the Atacama...
Deși pare lipsit de viață, ecosistemul deșertului Atacama este complex, variind în funcție de altitudine, geologie și umiditatea ocazională adusă de ceața costieră (camanchaca). Cercetătorii au identificat 36 de genuri de nevertebrate (nematode) provenind din 21 de familii, găsite în zone care variază de la dunele de nisip până la țărmurile lacurilor saline și munții de mare altitudine. Diversitatea nematodelor a crescut pe măsură ce a crescut cantitatea de precipitații, sugerând că umiditatea, chiar și în forme minime, este un factor critic pentru viața microbiană.
Un alt studiu, publicat în revista Nature în 2025 și analizând un nivel de tuf vulcanic subteran de la Mancha Blanca, a revelat cum microorganismele aduse de vânt din Oceanul Pacific au reușit să se stabilizeze în deșert. Rezultatele indică faptul că deșertul funcționează ca un filtru natural: doar acele microorganisme deja adaptate la salinitate extremă pot supraviețui, un proces care ar putea explica modul în care viața microbiană a colonizat pământul uscat acum 2,6 miliarde de ani.
Aceste descoperiri din Atacama prind în contrast fascinant cu cea a meteoritului Teghaza 001, un fragment de rocă martiană de aproximativ 0,9 kg (aproape două kilograme), descoperit în anul 2022 într-o zonă saltică (salt pan) din Sahara, Mali. Publicat în revista Science, studiocul lui Yang Liu de la Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA, identifică această rocă ca fiind una dintre cele mai vechi bucăți de scoarță martiană găsite vreodată pe Pământ.
Teghaza 001 conține minerale formate din rocă topită și oferă dovezi ale interacțiunii apelor cu rocile acum 4,1 miliarde de ani. Deoarece apa a modificat rocile atunci, meteoritul însuși trebuie să fi fost format cu mult înainte. Lee Saper, co-autorul studiului de la NASA, a descris meteoritul ca fiind prima mostră de crustă martiană provenită dintr-o regiune nestate până acum, o „Piatra de Rosette pentru Marte” care ar putea reconstitui atmosfera primordială a planetei.
Ambele dezvăluiri subliniază importanța mediilor extreme pentru înțelegerea cosmologiei biologice. Condițiile din Sahara – uscăciunea, radiațiile și solurile bogate în minerale – seamănă cu cele posibile pe Marte în trecut, la fel ca și mecanismele de filtrare și adaptare la stres observate în Atacama. Studiile de pe Ambele continenturi sunt esențiale pentru a determina ce urme ar fi putut lăsa viața microscopică subterană și cum aceasta ar fi rezistat într-un mediu de suprafață ostil, ghidând căutarea vieții extraterestre.