Curtea Supremă a Indiei a stabilit că guvernul deține puteri ample de a retrage în mod compulsoriu salariații din interes public, decizie menită să asigure eficiența administrativă și să elimine personalul al cărui continuesc în serviciu nu mai este considerat conform interesului public. Instanța a remarcat că evaluarea utilității, integrității și performanței generale a unui angajat revine autorității competente.
Într-o hotărâre pronunțată asupra apelurilor depuse de doi funcționari ai guvernului statului Chhattisgarh, Curtea Supremă a respins argumentul conform căruia un salariat poate contesta retragerea compulsorie invocând faptul că un coleg cu un istoric similar al serviciului a fost permis să continue activitatea. Judiciarul a precizat că principiul constituțional al egalității nu permite solicitarea unui tratament identic bazat pe o ilegalitate anterioară sau pe omisiuni ale autorităților. „Dacă o greșeală a fost comisă într-un caz anterior, aceasta nu poate fi invocată pentru a perpetua o greșeală similară în cazurile următoare”, a declarat instanța.
Decizia provine în contextul în care o comisie de examinare a evaluat 14 angajați și a recomandat cinci dintre ei pentru concediere. Restul de nouă persoane au fost considerate apte să își continue serviciul. Comisia a analizat criterii precum onoarea, integritatea, capacitatea fizică, reputația, eficiența și rapoartele confidențiale anuale (Annual Confidential Reports). Curtea Supremă a constatat că aceleași criterii au fost aplicate uniform tuturor celor 14 angajați și nu au existat dovezi ale unui tratament discriminatoriu.
Curtea a evidențiat că istoricul profesional al reclamantelor a fost inferior pragului prestabilit de gradul „B”. Rapoartele lor confidențiale dintre 2013 și 2017 au reflectat evaluări constant scăzute și preocupări legate de performanța și eficiența lor. Judecătorul Manmohan a explicat că decizia se bazează pe satisfacția subiectivă a autorității competente privind dacă prelungirea serviciului angajatului mai este convenabilă pentru interesul public.
Deși Curtea a clarificat că puterea de retragere compulsorie nu este nelimitată, intervenția judicială este justificată doar dacă decizia este bazată pe lipsa de probe, reflectă o nepăsare a autorității, este manifest arbitrară sau perversă, sau este viciată de rea-credință. Principiul „audiatur et altera pars” (persoana trebuie ascultată înainte de a fi pedepsită), consacrat la articolul 311(2) al Constituției Indiene, nu este aplicabil în cazurile de retragere compulsorie, deoarece aceasta nu este o măsură punitivă și nu aruncă nicio acuzație asupra conduitei salariatului.