ACTUALIZARE Consecințele emoționale ale migrației asupra dinamicii de relaționare dintre părinte și copil
Un tată implicat în studiu a evidențiat greutatea emoțională provocată de despărțire, mărturisind: „Eu îl iubesc mult și de-abia aștept să mă întorc la el. Este greu aici, dar ne descurcăm cum se poate”. Anca Stamin, director de programe la Salvați Copiii, a detaliat că absența părinților poate declanșa la copii sentimente de abandon, vinovăție și nedreptate, indiferent de vârstă. Aceste trăiri pot surveni chiar dacă unul dintre părinți rămâne pe teritoriul național. Vinovăția este adesea exacerbată de justificarea plecării ca fiind făcută „pentru binele” copilului. Datorită lipsei contactului fizic, interacțiunea digitală sau telefonică constituie principala punte de legătură. Totuși, copiii care rămân în România pot confrunta o diminuare a stimei de sine și o creștere a sentimentelor de abandon. Anca Stamin a avertizat că aceste repercusiuni emoționale îi fac pe minori mai vulnerabili și predispuși la tulburări comportamentale, autoizolare sau părăsirea școlii. De asemenea, încrederea în semenii se poate eroda atunci când promisiunile părinților de revenire, precum de Crăciun sau cu ocazia zilei copilului, nu sunt onorate.
Deși unii părinți se fundamentează pe rețele de suport compuse din rude, colegi sau prieteni români, doar 20,6% dintre aceștia primesc asistență efectivă pentru rezolvarea problemelor familiale sau legate de îngrijirea copiilor.
Pentru atenuarea impactului separării, specialiștii sugerează pregătirea copiilor în prealabil, discutând despre cauzele plecării, durata ei și schimbările în rutina zilnică. Este crucial ca părintele să selecteze pentru îngrijire o persoană accesibilă atât fizic, cât și emoțional, cu care copilul partajează deja un legământ de atașament. Anca Stamin a subliniat necesitatea menținerii unei comunicări continue, a participării activă la deciziile educaționale și de sănătate, precum și a acordării unui timp de calitate comun în momentul reunificării în țară. Sfatul include și clarificarea rolului persoanei care va îngriji minor și descrierea programului acestuia în absența părintelui.
Mutarea copiilor în străinătate nu constituie întotdeauna o opțiune favorabilă, mai ales pentru adolescenți, care ar putea alege ulterior să se reîntoarcă în România. Provocările majore cuprind adaptarea culturală, integrarea într-un sistem educational cu standarde diferite și riscul de a deveni victime ale bully-ului întreagă. Complicațiile de integrare pot apărea și dacă părintele formează o nouă familie peste granițe, modificând astfel dinamica familială, de exemplu prin sosirea unor noi frați. Integrarea minorilor în comunitățile diasporice este determinată semnificativ de condițiile de locuire și de timpul disponibil al părintelui, dictat de constrângerile locului de muncă. Anca Stamin a clarificat că majoritatea părinților emigrează pentru a garanta familiei un trai demn, nu neapărat pentru a îmbunătăți nivelul material. Mulți sunt determinați de absența totală a oportunităților de angajare în România sau de veniturile insuficiente.
Privitor la profilul participanților, 56,7% posedă studii liceale, iar 65% au un singur copil lăsat în grija altora. Ocupațiile cel mai frecvent întâlnite sunt instalațiile pentru bărbați (26,3%) și serviciile de curățenie/mentează pentru femei (23,8%).
Majoritatea părinților români angajați în străinătate, care își au copiii în țară, remarcă o distanțare a relației după plecarea lor. Datele provenite din cercetarea inițiată de Salvați Copiii România în cadrul proiectului „Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de granițe” arată că 35,7% dintre cei chestionați apreciază că legătura s-a răcit, în timp ce 31,2% menține o comunicare cu copiii mai rar decât în regim zilnic.
Investigația a fost desfășurată între septembrie și octombrie 2026, având la bază un eșantion format din 1.005 de părinți români repartizați în opt națiuni europene: Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Franța, Irlanda, Austria și Belgia, toți având copii cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani rămâși în România. Părinții participați la studiu gestionează în total 1.437 de copii minori aflați în țară. Marginea de eroare acceptată este de +/-3%, iar nivelul de încredere este stabilit la 95%.
Când vine vorba de nevoile neîmplinite ale copiilor, 40,5% din părinți pun accent pe timpul insuficient petrecut împreună, în timp ce 31,3% menționează lipsa expresiei directe a dragostei și afecțiunii. De asemenea, 14% din respondenți au subliniat absența la evenimentele semnificative din viața micuților, iar 6% au evocat dificultatea în acordarea sprijinului pentru problemele cotidiene. Numai 2% dintre părinți sunt convinși că plecarea lor nu generează nicio lacună în relația cu copilul.
Ofertarea suportului emoțional la distanță este văzută ca având limite clare: doar 39% dintre părinți se estimează capabili să facă acest lucru, 21% afirmă că nu pot, iar 40% rămân pe o poziție neutră. Mai mult, 15% consideră că propriul copil nu recurge la ei în momentele critice, deși 43% susțin că reușesc să fie prezenți la etapele importante ale vieții puștiului, indiferent de distanța fizică.
Participarea activă la educația și sănătatea copilului este dificultată de lipsa comunicării directe, 54,2% dintre părinți declarând că nu sunt în legătură cu instituția școlară sau grădinița. Aproximativ 15% sunt implicați minim sau deloc în deciziile educaționale, 17% în cele medicale, 22% în discuțiile despre prietenii copilului și 23% în selectarea activităților extrașcolare. Principalele obstacole identificate sunt distanța fizică (79,3%), programul de lucru (55,8%) și costurile deplasărilor în România (48,6%).
Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Salvați Copiii România, a afirmat: „Este crucial ca programul dedicat acestor copii să fie unul integrat și să includă mereu părintele, unul dintre elementele esențiale fiind acela de a prezerva relația părinte-copil și de a încuraja comunicarea, în pofida distanței fizice”.
Referitor la perspectiva viitoare, 41,7% din părinți intenționează să se întoarcă definitiv în România în următorii ani, motivul principal fiind dorința de a fi alături de familie (85,4%) și găsirea unui loc de muncă bine remunerat (72,1%). Aproximativ 30% sunt atrași de îmbunătățirea serviciilor de sănătate (30,1%) și educație (29,8%). Un alt segment de 27,6% nu are în vedere revenirea, dintre care 35,4% urmează să își aducă copilul în țara unde lucrează în următorii doi ani, iar 30,8% nu au luat încă o decizie fermă.
Cercetarea, finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, indică faptul că migrația are deseori un caracter prelungit: 55% dintre părinți activează în străinătate de cel puțin trei ani, iar 25% de peste cinci ani. În plus, 48,8% dintre participanți nu dispun de o rețea de sprijin în țara de destinație; cei care o au se bazează preponderent pe prieteni români (73,4%), familie sau rude (49,5%) și prieteni sau colegi locali (39,6%).