Construirea unui oraș este considerată adesea un realiz distinct uman, necesitând planificare, inginerie și răbdare. Cu toate acestea, regnul animal oferă exemple uimitoare de arhitectură complexă, de la adăposturi colaborative până la structuri elaborate pentru reproducere. Iată șase proiecte de construcție animală care surprind prin scară și design.
Furnicile țesătoare (Weaver ants) construiesc cuiburi intricate în copaci, spre deosebire de alte specii care săpăm gauri subterană. Acestea utilizează frunzele largi ale pomilor de mango sau alte specii de pădure, atrăgând marginile frunzelor împreună și lipindu-le cu mătrea secretată de larvele lor. Această metodă creează un adăpost rezistent împotriva ploii și prădătorilor. Furnicile țesătoare sunt întâlnite în regiunile tropicale ale Africii, Asiei de Sud, Asiei de Sud-Est și Australiei de Nord.
În Golful Jervis, Noua Galie de Sud, Australia, cercetătorii au observat o concentrație neobișnuită de crapaci sărace, numiți local 'gloomy' (Octopus tetricus). Acest sit, poreclit de cercetători 'Octlantis', a dezvoltat în jurul stâncilor și scoabelor aruncate pe fundul mării. Deși nu a fost planificat deliberate ca un oraș, site-ul demonstrează interacțiuni sociale complexe, cu indivizi care își apără habitatele, vânează rivalii și uneori alungau vecinii.
În nord-estul Braziliei, cercetătorii au documentat aproximativ 200 de milioane de morminte de termit (Syntermes dirus) în pădurile tropicale sezonier uscate. Aceste structuri acoperă o suprafață estimată la 230.000 de kilometri pătrați, o zonă comparabilă ca mărime cu Marea Britanie. Mormintele au în medie 2,5 metri înălțime și 9 metri lățime, iar sistemul conține aproximativ 10 kilometri cubi de sol excavat. Aceste depozite de pământ nu sunt cuiburi individuale, ci rezultate ale extragerii solului pentru crearea unor rețele extense de tunele subterane pentru accesarea frunzelor căzute, un fenomen care persistă de până la 4.000 de ani.
În 1901, naturalistul Vernon Bailey a descris un 'oraș' gigant al câinilor de prerie (black-tailed prairie dog) în centrul Texasului, întins pe aproape 25.000 de mile pătrate (aproximativ 64.750 km pătrați), cu o populație estimată la 400 de milioane de animale. Această colonie imensă nu reprezenta un singur rețea subterană conectată, ci o vastă colonie regională. Câinii de prerie construiesc sisteme de tunele, camere de cuibărit și intrări, aerând solul și creând habitate pentru alte specii, cum ar fi bufnițele de scorbura. Populațiile lor au scăzut dramatic din cauza pierderii habitatului, otrăvirii și bolilor.
Structurile geometrice circulare găsite pe fundul mării de lângă insula Amami-Oshima, Japonia, au fost un mister mult timp. În 2011, cercetătorii au observat că un mascul mic de buburuză alb-punctată (white-spotted pufferfish) construiește aceste structuri. Cu o lungime de doar 10-12 centimetri, peștele săpă canale radiale și creează creste și văi, decorând centrul și exteriorul cu nisip fin și fragmente de scoică. Aceste nesturi sunt construite pentru a atrage femelele și a facilita reproducerea.
Păianjenul lui Darwin (Caerostris darwini) realizează cele mai mari Webb orbiterale dintre toate păianjenii, ancorându-le deasupra cursurilor de apă. Firele de mătrea pot extinde până la 25 de metri între maluri. Webb orbiterale acoperă o suprafață de aproximativ 2,8 metri pătrați și combină rezistență la tracțiune remarcabilă cu elasticitate, făcându-le excepțional de puternice în comparație cu mătrea de păianjen studiată anterior. Aceste păianjeni sunt endemici Madagascar.