Atitudinea copiilor care schimbă rapid subiectul după ce primesc un compliment — de exemplu, trecând la discuții despre desene animate sau alte activități — poate fi confuză pentru părinți. Această reacție nu are o singură explicație, putând reflecta timiditate, nesiguranța privind modul de răspuns, disconfortul de a fi evaluați sau pur și simplu interesul pentru altceva. În unele cazuri, comportamentul poate indica modul în care copilul interpretează laudele și ceea ce crede că acestea spun despre el.
Deși adulții percep complimentele ca pe o modalitate simplă de a face un copil să se simtă bine, copiii sunt încă în proces de învățare a semnificației acestora. O analiză din 2002 a evidențiat faptul că laudele pot ajuta sau pot submina motivația, în funcție de modul în care sunt livrate și interpretate. Acestea tind să fie mai utile atunci când sunt sincere, susțin sentimentul de competență al copilului și nu se bazează excesiv pe comparații cu ceilalți.
În anumite situații, laudele intense pot genera o presiune psihologică, transformându-se dintr-o recunoaștere a performanței într-o așteptare de a repeta succesul. Un studiu din 2017, realizat în Olanda pe 120 de perechi părinte-copil (cu copii între 7 și 11 ani), a constatat că laudele exagerate au prezis o scădere a stimei de sine în timp, precum și un nivel mai ridicat de narcisism în cazul copiilor care aveau deja o stimă de sine ridicată. În contrast, laudele obișnuite, neexagerate, nu au prezis niciunul dintre aceste rezultate.
Experiența socială și conceptele de modestie joacă, de asemenea, un rol important. Un studiu din anul 2000 a arătat că copiii de peste opt ani manifestă o preferință pentru răspunsuri modeste, justificând această alegere prin modul în care ceilalți ar putea judeca o persoană. Astfel, un copil ar putea nega un compliment sau ar putea redirecționa conversația pentru a evita a părea platitor sau a nu atrage atenția negativă a celor din jur.
Pentru a evita transformarea laudelor într-un moment inconfortabil, experții sugerează ca părinții să utilizeze complimente specifice, axate pe efort, în loc de etichete generale. De exemplu, în loc de „ești genial la toate”, o variantă mai eficientă este „am observat cât de atent ai lucrat la acest desen”, abordare care recunoaște efortul fără a defini întreaga identitate a copilului prin acea realizare. De asemenea, se recomandă evitarea întrebărilor insistente despre motivul schimbării subiectului și urmărirea fluxului natural al conversației, intervenind cu întrebări blânde doar dacă tiparul devine persistent.